O creștină bună în Iope trăia.
Haine și rochițe,
de băieți, fetițe,
/: harnică cosea. :/
Orice om la dânsa găsea ajutor.
O cinsteau săracii,
o iubeau orfanii,
/: ca pe mama lor. :/
Plină de iubire Tabita trăia,
răspândind în lume,
numai fapte bune,
/: pe Hristos servea. :/
Multe inimi triste ea a mângâiat.
Multe vieți căzute,
în păcat pierdute
/: ea a ridicat. :/
Vrem și noi ca dânsa să lucrăm mereu,
cât putem de bine,
ca bune creștine,
/: pentru Dumnezeu. :/