1 Samuel 26:23 Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui, căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.
1 Samuel 26:24 Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului şi El mă va izbăvi din orice necaz.”
Strofă 1
Stăpânul sufletului meu, Izbăvitorul vieţii mele, Tu-mi ești al Păcii Curcubeu, când vin necazuri mari și grele!
Refren
În anii scurtei pribegii, doar Tu mi-ai fost şi-mi eşti Tăria, numai Tu-mi vei răsplăti, dreptatea şi credincioşia!
Strofă 2
Ajută-mi să nu mă răzbun pe cei ce mă urăsc de moarte, ci viaţa-n mâna Ta să-mi pun, încrezător pentru-a mea soarte!
Strofă 3
Ca Tine, Domnul meu iubit, să pot ierta pe toţi cei care, adânc în suflet m-au rănit, cu-a lor săgeți otrăvitoare!
Strofă 4
Te rog, ajută-mi să iubesc, pe cei ce nu vor al meu bine, să pot de bine să-i vorbesc, să-i pot iubi așa ca Tine!

1 / 1▲
1. Stăpânul sufletului meu,
Izbăvitorul vieţii mele,
Tu-mi ești al Păcii Curcubeu,
când vin necazuri mari și grele!
R: În anii scurtei pribegii,
doar Tu mi-ai fost şi-mi eşti Tăria,
numai Tu-mi vei răsplăti,
dreptatea şi credincioşia!
2. Ajută-mi să nu mă răzbun
pe cei ce mă urăsc de moarte,
ci viaţa-n mâna Ta să-mi pun,
încrezător pentru-a mea soarte!
3. Ca Tine, Domnul meu iubit,
să pot ierta pe toţi cei care,
adânc în suflet m-au rănit,
cu-a lor săgeți otrăvitoare!
4. Te rog, ajută-mi să iubesc,
pe cei ce nu vor al meu bine,
să pot de bine să-i vorbesc,
să-i pot iubi așa ca Tine!