Către mai-marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui David
Psalmii 8:1 Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.
Strofă 1
O, Dumnezeul nostru Mare, ce minunat e al Tău Nume, mai luminos ca orice soare, și-n veșnicie nu apune! Mai sus ca cerurile 'nalte, se 'nalţă slava Ta-n vecie, căci soare, lună, stele, toate, Ţi-aduc, Părinte, slavă Ţie!
Strofă 2
Uimit, privesc din zare-n zare, în miez de zi şi-n nopţi cu stele, căci toate sunt a Ta lucrare, dar Tu eşti mai presus de ele! Când le privesc, îmi zic: "O, Doamne, ce este omul de țărână, căruia Tu i-ai dat suflare, şi-l ocrotești cu sfânta-Ţi mână?"
Strofă 3
Tu l-ai încununat cu cinste şi slavă-n lumea pământească, și-asupra lui, Tu iei aminte, să-l duci în slava Ta cerească! O, slavă Ţie, pentru harul, ce, prin Hristos, l-ai dat în lume; prin el, zbura-vom în Hotarul în care-i soare Sfântu-Ți Nume!

1 / 1▲
1. O, Dumnezeul nostru Mare,
ce minunat e al Tău Nume,
mai luminos ca orice soare,
și-n veșnicie nu apune!
Mai sus ca cerurile 'nalte,
se 'nalţă slava Ta-n vecie,
căci soare, lună, stele, toate,
Ţi-aduc, Părinte, slavă Ţie!
2. Uimit, privesc din zare-n zare,
în miez de zi şi-n nopţi cu stele,
căci toate sunt a Ta lucrare,
dar Tu eşti mai presus de ele!
Când le privesc, îmi zic: "O, Doamne,
ce este omul de țărână,
căruia Tu i-ai dat suflare,
şi-l ocrotești cu sfânta-Ţi mână?"
3. Tu l-ai încununat cu cinste
şi slavă-n lumea pământească,
și-asupra lui, Tu iei aminte,
să-l duci în slava Ta cerească!
O, slavă Ţie, pentru harul,
ce, prin Hristos, l-ai dat în lume;
prin el, zbura-vom în Hotarul
în care-i soare Sfântu-Ți Nume!
Isaia 12:2Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele şi El m-a mântuit.”