Lumina care-mi dăruieşti,
lumina ochilor credinței,
o, Domn al slăvilor cerești,
cu cânt îmi umple-adâncul ființei!
Din somnui morţii m-ai trezit,
Isuse, veşnică Lumină,
să-Ți cânt cu suflet fericit,
acum şi-n veacul ce-o să vină!
Lumina harului divin,
mă umple azi de bucurie,
îmi face duhul mai senin,
să-Ți cânt, Isuse, slavă Ţie!
Lumina dragostei de Sus,
îmi dă atâta pace-n suflet,
şi mângâieri ce-n lume nu-s,
îmi scaldă-n raze-ntregu-mi umblet!
Atâta bine mi-ai făcut,
Isuse-al vieţii dulce Soare,
cu Tine, viaţa mi-ai umplut,
Izvor de har şi de cântare!