1. Atâţia ani ai rătăcit
pe-a lumii căi deșarte,
averea-ntreag-ai risipit,
pe căi ce duc la moarte!
În Casa Tatălui de Sus
e-atâta fericire,
iar El, mereu, de când te-ai dus,
te-așteaptă cu iubire!

2. Al lumii glas amăgitor
ce minte și înşală,
îl mai asculţi încrezător,
deși e vorbă goală!
Cuvântul dragostei cereşti,
cu glas duios de mamă,
te-ndeamnă, grabnic să-l primești,
stăruitor te cheamă!

3. O, las-a lumii amăgiri,
și vino mai degrabă,
la pieptul Veşnicei Iubiri,
ce lăcrimând te cheamă!
Cu toți câți harul I-au primit,
în dulce părtășie,
în Casa Tatălui Iubit,
te bucură-n vecie!

I: Volumul 1, cântarea 294