1. Când credinţa mi-e străpunsă
de săgeata celui rău,
când nădejdea-mi zace-ascunsă
într-al deznădejdii hău,
când iubirea mi-e cenuşă
stinsă, pe-al vieții-altar,
și când ruga mi-e răpusă,
când mi-e totul trist și-amar,

R: Dumnezeu trimite-o rază
din credincioşia Sa;
/: harul Său mă-nviorează
să-L pot, iarăși, lăuda! :/

2. Când mi-e inima-apăsată
de dureri cum n-au mai fost,
când mi-e viaţa încercată
și nu-mi aflu-n lume rost,
când cei dragi și-ntorc privirea,
când sunt trist și părăsit,
când în van îmi simt trăirea,
când mi-e duhul greu zdrobit...

I: Volumul 1, cântarea 382