Strofă 1
Aș vrea să zbor în zări ca porumbelul
În spațiul planetar spre alte zări
Refren 1
/: Să nu mai văd necazuri de tot felul
Şi nici spitale pline de dureri. :/
Strofă 2
Aş vrea să văd acolo-apartamentul
Şi blocul construit acolo sus
Refren 2
/: Așa cum scrie chiar și testamentul
Că blocu-i construit chiar de Isus. :/
Strofă 3
Aș vrea să văd cum este temelia
Cu doisprezece-apostoli scriși pe ea
Refren 3
/: Cum este construită zidăria
De însuși Dumnezeu cu mâna Sa. :/
Strofă 4
Acolo poarta nu se mai închide
Căci nu e noapte ci e numai zi.
Refren 4
/:De soare, lună, nu mai e nevoie
Căci Domnul luminează pe-ai Săi fii :/
Strofă 5
Acolo frate nu plătești chirie
E numai ca să vrei să te înscrii
Refren 5
/: Rămâi moștenitor pentru vecie
Căci Domnul a plătit pentru-ai Săi fii. :/
Strofă 6
Plătit-a El cu prețul cel mai mare
Cu sângele iubitului Său Fiu
Refren 6
/: Deci cine vrea să stea-n aceea clădire
Să se înscrie până nu-i târziu. :/
Strofă 7
De-aceea azi renunță chiar la toate
Ce te mai ține să mai zăbovești
Refren 7
/:Să nu mai duci o viață de păcate
Ca-n locul cel de sus să locuiești. :/