Apocalipsa 5:1 Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
Apocalipsa 5:2 Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
Apocalipsa 5:3 Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
Apocalipsa 5:4 Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Apocalipsa 5:5 Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Apocalipsa 5:6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Apocalipsa 5:7 El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
Apocalipsa 5:8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
Apocalipsa 5:9 Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Apocalipsa 5:10 Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!”
Apocalipsa 5:11 M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
Apocalipsa 5:12 Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
Apocalipsa 5:13 Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Apocalipsa 5:14 Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
Strofă 1
Simți că lumea se frământă? O, da! Ne cufundă-n bezna vremii. Cu ea! Dar știi că noaptea s-o învingă Doar Lumina va putea? O, da! Un pământ și un cer nou vom aștepta. O, da!
Strofă 2
Suspină omenirea. O, da! Se apropie-nnoirea. O, da! Va fi slava Domnului Lumina din inima sa? O, da! Și un zid de foc ce o va-nconjura? O, da!
Bridge
Doar Unul e vrednic și biruitor Să rupă pecetea cu mâna Sa de Judecător E Leul din Iuda ce moartea-a călcat El e Mielul Sfânt ce cu dragoste Ne-a răscumpărat.
Refren
El e vrednic, El e vrednic De onoare și cinste și laudă El e vrednic în veci: Isus!
Strofă 3
Știi că Tatăl ne iubește? O, da! Duhul Său ne însoțește. O, da! Și Isus, Mântuitorul Pe ai Săi îi va purta. O, da! Domnul nostru printre noi Din nou va sta. O, da!
Bridge
Doar Unul e vrednic și biruitor Să rupă pecetea cu mâna Sa de Judecător E Leul din Iuda ce moartea-a călcat El e Mielul Sfânt ce cu dragoste Ne-a răscumpărat
Cor
Din orice limbă și neam Noroade și seminții Ne-a făcut pe pământ o împărăție Ce cu El va domni.
Refren
El e vrednic, El e vrednic De onoare și cinste și laudă El e vrednic, El e vrednic El e vrednic în veci.
Refren
/:Tu rămâi sigur Rămâi un Adăpost Tu rămâi mare Când viața-i fără rost Tu rămâi Stăpân Când simt că nu mai pot. :/
Bridge
/:Rămâi Comoara mea Rămâi al vieții tot :/ (x3)
Refren
Tu ești vrednic, Tu ești vrednic De onoare și cinste și laudă Tu ești vrednic în veci, ISUS!

1 / 1▲
1. Simți că lumea se frământă? O, da!
Ne cufundă-n bezna vremii. Cu ea!
Dar știi că noaptea s-o învingă
Doar Lumina va putea? O, da!
Un pământ și un cer nou vom aștepta. O, da!
2. Suspină omenirea. O, da!
Se apropie-nnoirea. O, da!
Va fi slava Domnului
Lumina din inima sa? O, da!
Și un zid de foc ce o va-nconjura? O, da!
B: Doar Unul e vrednic și biruitor
Să rupă pecetea cu mâna Sa de Judecător
E Leul din Iuda ce moartea-a călcat
El e Mielul Sfânt ce cu dragoste
Ne-a răscumpărat.
R: El e vrednic, El e vrednic
De onoare și cinste și laudă
El e vrednic în veci: Isus!
3. Știi că Tatăl ne iubește? O, da!
Duhul Său ne însoțește. O, da!
Și Isus, Mântuitorul
Pe ai Săi îi va purta. O, da!
Domnul nostru printre noi
Din nou va sta. O, da!
B: Doar Unul e vrednic și biruitor
Să rupă pecetea cu mâna Sa de Judecător
E Leul din Iuda ce moartea-a călcat
El e Mielul Sfânt ce cu dragoste
Ne-a răscumpărat
C: Din orice limbă și neam
Noroade și seminții
Ne-a făcut pe pământ o împărăție
Ce cu El va domni.
R: El e vrednic, El e vrednic
De onoare și cinste și laudă
El e vrednic, El e vrednic
El e vrednic în veci.
O1: Isus, Isus, Isus, Isus
El e vrednic, El e vrednic
De onoare și cinste și laudă
El e vrednic în veci.
R: /:Tu rămâi sigur
Rămâi un Adăpost
Tu rămâi mare
Când viața-i fără rost
Tu rămâi Stăpân
Când simt că nu mai pot. :/
B: /:Rămâi Comoara mea
Rămâi al vieții tot :/ (x3)
R: Tu ești vrednic, Tu ești vrednic
De onoare și cinste și laudă
Tu ești vrednic în veci,
ISUS!