Vremea este pe sfârșit și eu nu m-am pocăit, Domnul meu. Nu sunt așa cum vrei Tu, am promis, dar nu-i destul, sunt tot eu. Când mă uit în viața mea, nu sunt după voia voia Ta, în multe. Încă lasă de dorit, după tot ce am simțit, știi bine.
Refren
Schimbă Doamne, Tu ceva, Azi sunt înaintea Ta, Sunt slab, astăzi recunosc. Cred că Tu-mi poți da un rost.
Strofă 2
O ofertă mi-ai făcut, nu știu de ce m-ai plăcut, dar m-ai chemat. Am simțit iubirea Ta, dar tot stană am rămas, ca piatra. Și-am venit de-atâtea ori în grădina cea cu flori - mirerasma, Profund am adulmecat, și pe urmă am plecat, tot așa.
Strofă 3
Doamne vreau să mă ridic, dar mă simt așa slăbit de puteri. Cu pâine nu m-am hrănit și-am ajuns cam anemic, cu temeri. Parcă sunt înlănțuit și intr-un loc țintuit; ajută-mi. Azi te rog să mă dezlegi și să mă eliberezi, prin Jertfă.
Cor
În Împărăția Ta, Doamne, tare mult ași vrea Să fiu cu familia, cu cei dragi din casa mea. Pe poartă, toți să intrăm, în har să ne bucurăm, Pe Tine să te slăvim, căci ai biruit, Amin.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Vremea este pe sfârșit și eu nu m-am pocăit, Domnul meu.
Nu sunt așa cum vrei Tu, am promis, dar nu-i destul, sunt tot eu.
Când mă uit în viața mea, nu sunt după voia voia Ta, în multe.
Încă lasă de dorit, după tot ce am simțit, știi bine.
R: Schimbă Doamne, Tu ceva,
Azi sunt înaintea Ta,
Sunt slab, astăzi recunosc.
Cred că Tu-mi poți da un rost.
2. O ofertă mi-ai făcut, nu știu de ce m-ai plăcut, dar m-ai chemat.
Am simțit iubirea Ta, dar tot stană am rămas, ca piatra.
Și-am venit de-atâtea ori în grădina cea cu flori - mirerasma,
Profund am adulmecat, și pe urmă am plecat, tot așa.
3. Doamne vreau să mă ridic, dar mă simt așa slăbit de puteri.
Cu pâine nu m-am hrănit și-am ajuns cam anemic, cu temeri.
Parcă sunt înlănțuit și intr-un loc țintuit; ajută-mi.
Azi te rog să mă dezlegi și să mă eliberezi, prin Jertfă.
C: În Împărăția Ta, Doamne, tare mult ași vrea
Să fiu cu familia, cu cei dragi din casa mea.
Pe poartă, toți să intrăm, în har să ne bucurăm,
Pe Tine să te slăvim, căci ai biruit, Amin.
Maleahi 3:16Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.