În Galileea când erai copil, mă-ntreb, Isuse, Cum te uitai la cerul înstelat, la tot ce-ai creat Ştiai ce-i dincolo de Galaxii, ştiai de-o altă lume Un paradis din care ai venit să mă salvezi pe mine !
Refren
Ce măreţ eşti Dumnezeu, Tatăl meu Mântuire Tu mi-ai dat prin Fiul Tău
Strofă 2
Acum eşti Domn şi Împărat pe tron, priveşti la om, Isuse La cel pe care l-ai creat din lut, acum străin, căzut Din negura păcatului amar, l-ai ridicat prin cruce Şi Ţie îţi întinde mâna lui, viaţa Îţi aduce !
Strofă 3
Odată-n veşnicii şi eu voi sta pe Tronul Tău, Isuse La masa Ta mireasă voi şedea şi ne vom bucura Prin cerul înstelat cu galaxii mă voi plimba, o, Doamne Uimit pentru eternitate-oi fi, Isus, de-a ta splendoare !
Strofă 1

1 / 1▲
1. În Galileea când erai copil, mă-ntreb, Isuse,
Cum te uitai la cerul înstelat, la tot ce-ai creat
Ştiai ce-i dincolo de Galaxii, ştiai de-o altă lume
Un paradis din care ai venit să mă salvezi pe mine !
R: Ce măreţ eşti Dumnezeu, Tatăl meu
Mântuire Tu mi-ai dat prin Fiul Tău
2. Acum eşti Domn şi Împărat pe tron, priveşti la om, Isuse
La cel pe care l-ai creat din lut, acum străin, căzut
Din negura păcatului amar, l-ai ridicat prin cruce
Şi Ţie îţi întinde mâna lui, viaţa Îţi aduce !
3. Odată-n veşnicii şi eu voi sta pe Tronul Tău, Isuse
La masa Ta mireasă voi şedea şi ne vom bucura
Prin cerul înstelat cu galaxii mă voi plimba, o, Doamne
Uimit pentru eternitate-oi fi, Isus, de-a ta splendoare !