1. Eu nu mă las de Tine, Isuse, Domnul meu,
De-aș fi în încercare și drumu-mi va fi greu,
Căci știu că-mi ești alături, prin orice ar fi să trec,
Pe oceane, valuri, vânturi, cu Tine eu pășesc.
R: Ai fost mereu cu mine, o, Isuse,
Când valul greu m-amenința.
Mi-ai dat puteri de-naintare,
Chiar dacă lupta a fost grea
M-ai întărit, m-ai ridicat
Și-ai fost mereu de partea mea.
Mi-ai dat puteri, mi-ai dat curaj
Să pot merge pe calea Ta.
2. Eu nu mă las de Tine, nicând, orice ar fi,
De-ar fi între ruine să cad noapte și zi.
La Tine vin, Stăpâne, așa cum sunt, de jos
Căci știu că lângă mine Tu ești mereu, Hristos.
3. Eu nu mă las de Tine, mereu te voi urma,
Chiar de cărări străine în față aș avea.
Tu îmi arați iubire și-mi pui privirea-n sus,
Spre cer, întotdeauna, cu Tine merg, Isus.
Zaharia 4:6Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor.