Baraba
Autor: Otto Pascal  |  Album: fara album  |  Tematica: Moartea Domnului Isus
Resursa adaugata de ionel5891 in 25/07/2018
    12345678910 0/10 X
Afisare acorduri:


Dm                  F            A 
 Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Gm                        C          Dm 
Pe când în largul lumii cutreierai semeţ,
                    C          Gm          Dm  
Pe când cu lănci şi scuturi, cohortele străine
   Gm             A                  Dm 
Te căutau să-ţi ceară al vieţii tale preţ?
             C        Gm         Dm 
Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
     Gm           C                  Dm 
Când floarea tineretii îşi scutura podoaba?
                             A#          Dm      
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Gm               A                    Dm 
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-ai ei urgie.
Şi-atunci mulţimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.

De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
va fi... când suferinţa nu va cunoaşte graba...
Vei plânge totdeauna şi-ţi vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba! 


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2760
  • Export PDF: 1
Opțiuni