S-a înființat Asociația Resurse Creștine!

Citește
Spre Canaan dar cu Egiptul în inimă…
Autor: Cristian Boariu  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BenHur in 27/08/2011
    12345678910 9.81/10 X
Media 9.81 din 27 voturi

Mâncaseră mană ani de zile. Și, deodată, pofta le-a bătut la uşă: “Vrem carne!”. Au plâns, Dumnezeu i-a "ascultat", și când au luat prima îmbucătură, moartea i-a secerat… M-am întrebat mereu dacă și-au urat “Poftă bună” înainte de a mușca din pulpele de prepeliță… Nu cred că au facut-o. Erau prea grăbiți ca să simtă gustul a ceea ce și-au dorit de ani de zile. Și oricum, poftă aveau deja din plin.

Am înţeles că oamenii care merg spre Canaan cu Egiptul în inimă plâng din cauza poftei și nu din cauza prezenței lui Dumnezeu sau a umblării cu El.

Au plâns de 5 ori de la ieșirea din Egipt: când au cunoscut înfrângerea într-o luptă pe care nu trebuiau să o poarte (Deut. 1:45), când spusele celor 10 iscoade au fost mai importante decât ce spunea Iosua si Caleb, în Numeri 11 din cauza poftei, și la două înmormântări (a lui Moise și Aaron), cum fac din obligație de altfel cei mai mulți…

Aveau motive reale să plângă pentru scopuri bune: trecerea Mării Roșii, inaugurarea Cortului, primirea poruncilor, așezarea Sărbătorilor, dar nu au făcut-o…

Știți ce ne lipsește nouă azi? Lacrimile… Râsul şi distracţia nu se notează sus, pentru că gâdilă doar firea, însă lacrimile sunt adunate de Dumnezeu în burduf… Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în Biblie au avut lacrimi: Neemia (plânsul zidurilor dărâmate), Ana (plânsul unui suflet amărât), Semănătorii (“cei ce seamănă cu lacrimi…”), Isus (plânsul milei) şi multe alte exemple. Plângem şi noi, e adevărat, dar mai mult pentru o vilă mobilată sau un model de mașină mai nouă. Pentru a avea ceea ce nu avem din punct de vedere material.

Am ajuns la concluzia că, atunci când lipsesc șervețelele ude dintr-o adunare, prezența Duhului Sfânt acolo e sub semnul întrebării. Am citit despre tineri care într-o anumita tabără, au mers să “se predea” în față mestecând gumă și râzând. Nu-mi imaginez ce “pocăință” urmează…

Îmi spunea dirijorul de orchestră, care azi e un frate în vârsta: ”Când cântam noi, prin anii 70, nu vedeam partitura cum trebuie din cauza lacrimilor ce le aveam pe față...”. Azi, avem mult profesionalism, negative, partituri pe 4 voci, dar nu mai avem lacrimi... Azi, dacă plânge cineva în Biserică, ne uităm cu mirare… Sau dacă plânge un tânăr lânga noi, zicem: “Săracul, ce slab e din fire… Cine știe câte-o mai fi făcut și ăsta…”. Iar tu, mergi acasă satisfăcut ca fariseul, fără să ştii că "sentința" pozitivă a mântuirii s-a dat în dreptul vameșului (pentru că noi ca oameni, măsurăm păcatul, dar Dumnezeu măsoara căința!)

Apoi, am observat că cei ce merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, nu înțeleg că mana din pustie e mai bună decât salata de castraveți cu pește prăjit din Egipt

Da, în Egipt se mânca bine. Aveai chiar și desert: pepenii. Și pentru o salată gustoasă puteai folosi şi ceva usturoi sau ceapă.

În pustie? Ei bine, acolo copiii nu îşi întrebau mamele: “Ce mâncăm, mâine?” pentru că toți știau că meniul e același: mană la micul dejun, prânz și cină. Fără desert. Știți însă care e marea diferență? În Egipt, mâncai bine dar erai rob. În pustie mâncai mană, dar erai liber!

Știți ce nu înțelegem noi azi? Că Dumnezeu hrănește sufletul mai întâi și apoi firea (nevoile nu poftele!). Iar Diavolul începe cu firea (poftele, nu nevoile), ca să îți ia sufletul. Te satură bine pe genunchii Dalilei ca să poți dansa orb între stâlpii care îți aduc moartea. În pustie, Dumnezeu a vrut să-I învețe minunea purtării de grijă. Asta era în spatele a zeci de vagoane de mană în fiecare zi. Și în spatele apei care ţâșnea din stâncă. N-au înțeles minunea asta. Rezultatul? Hainele și încălțămintea nu s-au învechit dar ei au murit…

Tu ce cauți în viaţa asta, stimate cititor? S-ar putea ca din punct de vedere material să ai doar mană. Poate o viață simplă, cu o situație materială la limită. Dar nu uita: cele mai frumoase experiențe cu Dumnezeu le-am auzit de la oamenii care din punct de vedere material au trăit la limita. Copiii lor, sunt azi în biserică, chiar dacă poate uneori sandwich-ul a fost cu margarină și sare la școală fără vreun strop de salam.

Și în ultimul rând (mi-e greu să spun asta, dar Biblia o confirmă): Cei care merg spre Canaan cu Egiptul în inimă, …nu mai ajung în Canaan.

Drumul din Egipt până în Canaan trebuia să dureze 11 zile. Dacă au ieșit luni (e o presupunere pentru o înţelegere mai clară), ar fi trebuit ca joia viitoare să fie în Canaan.Cu lacrimi în ochi m-am gândit la momentul ieșirii din Egipt. Când tații s-au uitat la copiii lor gândindu-se: ”spre sfârşitul săptămânii viitoare, veți avea un viitor strălucit. Tata nu va mai fi rob. Şi mama va putea să se îngrijească de voi fără să mai trebuiască să ducă paie toată ziua pentru cărămizile Egiptului….” Ei bine, doar doi bărbați din 600.000 au văzut visul acesta împlinindu-se (după 40 de ani…).

Știți de ce? Nu din cauză că au curvit, nici că au fumat, nici că au băut (nu-i așa că noi astea le condamnăm la cei din lume, satisfăcuți că noi nu le facem şi mergem cu încredere spre rai??). Ci ei au murit din cauza unei atitudini greșite. Nu au înțeles că Dumnezeul care poartă de grijă prin iubire, merită recunoștință și nu comentarii.

Spunea cineva că cel mai mare păcat al generaţiei actuale e nerecunoștința. Sunt șanse mari să aibă dreptate.

Știți că Dumnezeul nostru e așa de răbdător încât a așteptat ca peste 1 milion de înmormântări să aibă loc în pustie fără fanfare, cor și predici pe puncte? Sincer, nu aş vrea să am parte de o astfel de răbdare... Aceeași răbdare și iubire pe care tinerii de azi o folosesc ca motiv de a păcătui: “Eh, Dumnezeu e bun şi iartă, frate!”.

Poate că ai ieșit din Egiptul acestei lumi. La botez, probabil că ai primit flori și poze frumoase. Dar asta nu e minune… Cea mai mare minune nu e să iesi din Egipt, ci să ajungi în Canaan. Și acolo nu se ajunge fără lacrimi, fără experiențe cu Dumnezeu și fără o pocăință reală. Pentru că, Dumnezeu caută calitate și nu... cantitate.

Drum bun spre Canaan, dar fără a purta Egiptul în inimă!

 

Ps: Mesajul audio bazat pe aceste ganduri plus cateva completari se poate asculta aici

Comentarii
Adaugă comentariu
Raportează o problemă
cat de adevarate sunt aceste cuvinte si cat de mult ne-am schimbat si noi --ar trebui sa ne intoarcem la dragostea dintai ,, daca tineri s-au schimbat nici noi nu mai suntem ce am fost...
Adăugat în 28/08/2011 de emiliut
Deși am auzit poate, sute de predici și am citit,poate, zeci de pasaje referitoare la acest subiect;niciodată n-am găsit așa o lumină...Este cea mai perfectă prezentare umană a Exodului...Dar este cea mai prețioasă învățătură, (potrivit cu vremea noastră) și atenționare cu privire la țelul nostru: Canaanul Ceresc.
Umblare prin Pustie...Sau UMBLARE PRIN CREDINȚĂ....Privirea îndreptată spre comorile Egiptului...Sau spre COMORILE ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU...DOAMNE, ÎNDURĂ-TE DE NOI....sUNTEM MULT MAI MULȚI DE 600 000 ȘI VREM, PRIN HARUL TĂU, SĂ AJUNGEM TOȚI DINCOLO DE RÂU...

Minunată chemare și avertizare, frate; Dumnezeu să te binecuvinte și să-ți înmulțească tot mai mult binecuvântările acestea ce sânt atât de prețioase pt. folosul tuturor...Har și Pace Sfântă și toate binecuvântările Domnului!
Adăugat în 28/08/2011 de Ioanhapca
DOMNUL SA TE BINECUVINTEZE FRATE CRISTIAN SI SA-TI FACA PARTE DE CANAANUL CERESC IMPREUNA CU TOTI CEI CE AM PORNIT SPRE EL.SLAVIT SA FIE DOMNUL PENTRU ASTFEL DE OAMENI
Adăugat în 30/08/2011 de NICULAS
Aceasta intrebare mi-o pun din ce in ce mai des: cati dintre noi vom ajunge, in final in ... Canaan? Un mesaj care mi-a mers la suflet. Dumnezeu sa va intareasca si sa va binecuvanteze!
Adăugat în 31/08/2011 de PaulaGhinea
un mesaj demn de luat in seama...
Adăugat în 04/09/2011 de mistery
Abia acum am citit acest editorial...
L-am citit cu lacrimi in ochi,tocmai pentru ca,nu de mult,m-am aflat in situatia israelitilor.
Traind o astfel de experienta,pot spune un lucru: intr-o oarecare masura ii inteleg,uneori e greu sa abandonezi tot.Dar azi,mai mult ca oricand sunt convinsa de un lucru:pentru ca am ales sa ma abandonez in bratul lui Dumnezeu,am constatat ca incep sa urc treapta cu treapta...sa ma inalt si asta ma face sa ma abandonez si mai mult Lui...cat mai mult,cat pot de mult...
Adăugat în 20/12/2011 de gatuxa
Statistici
  • Vizualizări: 4682
  • Export PDF: 21
  • Favorită: 4
  • Comentarii: 6
Opțiuni