Resursa adaugata de lilyloredana in 15/09/2012
Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor.
Eclesiastul 3.12
Cu mulţi ani în urmă, o tânără englezoaică, aristocrată, împreună cu ai săi, s-a mutat la Paris unde şi-a găsit locul în cele mai înalte cercuri ale lumii pariziene. Într-o zi stătea indispusă pe pat, când deodată intră sora ei sărind de bucurie şi o anunţă: „Auzi, a venit un smintit de predicator din Londra. Se spune că râzi de te prăpădeşti. El îşi ţine discursul în engleză, iar un pastor francez îl traduce. Toţi se duc să-l vadă, şi ne ducem şi noi.“
Tânăra care auzi aceste cuvinte se considera bună, morală, nu avea nevoie de Evanghelie, dar o curiozitate deosebită s-a trezit în ea: să meargă să râdă de acel predicator. Numaidecât sună clopoţelul şi ceru să vină una dintre servitoare s-o îmbrace, iar vizitiul să vină cu caleaşca să o ducă la acea întrunire.
Când toate pregătirile au fost terminate, vizitiul zise: „Domnişoară, întrunirea aceasta nu este pentru dumneavoastră.“ Dar ea stărui şi el dădu bice cailor. Ajunsă la acea sală mare unde se ţinea evanghelizarea, aproape toate locurile erau ocupate, doar pe primul rând mai erau câteva scaune neocupate, unde a fost condusă de uşier.
O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
Romani 11.33
Se începu o cântare, urmă o rugăciune şi toată atmosfera deveni foarte solemnă. Nu era nimic din ce aştepta tânăra. Apoi se ridică predicatorul, păşi pe lângă primul rând, o privi cu o străfulgerare şi îi zise: „O, sărmană păcătoasă, Dumnezeu te iubeşte şi pe tine!“
Ceva mai târziu, aristocrata a spus: „Nu ştiu nimic din ceea ce a spus în continuare predicatorul. Tot ce ştiu este că am stat acolo, am pus capul în mâini şi am plâns, am plâns de mi se rupea inima. Toată viaţa mi-a trecut ca un film prin faţa ochilor mei. Mi-am dat seama că am pierdut anii în nimicuri, că mi-am risipit viaţa fără Dumnezeu, doar în plăcerile lumeşti. Simţul păcătoşeniei m-a copleşit şi cuvintele lui îmi răsunau în urechi: «O, sărmană păcătoasă, Dumnezeu te iubeşte şi pe tine!» Nu ştiu cum s-a terminat, cum am ajuns acasă, dar ştiu că în camera mea, m-am aruncat cu faţa la pământ, lacrimile îmi curgeau şiroaie şi vocea îmi era întretăiată de adânci suspine când am spus: «Da, Doamne, e adevărat, e adevărat, Tu m-ai iubit. Mare Dumnezeu, din acest moment Tu ai câştigat sufletul meu pentru veşnicie.»“
- Vizualizări: 888
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut incomplet
