Ce înseamnă să perseverezi? - Lectia 60, volumul 2
Autor: Asociatia misionara pentru educarea copiilor  |  Album: Cartea intrebarilor cu meditatii - volumul 2  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de domnulnopcea in 07/09/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi
Verset: "Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice
Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor
şi o nădejde." Ieremia 29:11

Continut: Renunţi uşor? Un om care renunţă uşor este un om care nu continuă
atunci când ceva este greu sau incomod. O asemenea persoană
se descurajează gândindu-se că nu va reuşi niciodată. Nu renunţa!
Perseverează!
Să perseverezi înseamnă să mergi înainte chiar dacă treci printr-o
perioadă grea, adică să nu renunţi. Biblia ne vorbeşte despre un om
pe nume Neemia, căruia Dumnezeu i-a dat o lucrare mare de făcut.
Zidul din jurul Ierusalimului fusese dărâmat de duşmani. Neemia
conducea lucrările de refacere a zidului imens. După ce a început
lucrarea, au apărut multe probleme. Neemia s-a confruntat cu teamă
şi descurajare, dar a perseverat până când zidul a fost terminat!
Vor fi perioade grele în viaţa ta, când vei fi ispitit să renunţi. Poate
că te compătimeşti şi ai impresia că este prea greu să fii creştin,
dar Dumnezeu îţi poate da perseverenţă. Dumnezeu are planuri
minunate pentru tine. El doreşte să te încrezi în El, în timp ce El
Îşi împlineşte planurile în viaţa ta. Nu descuraja! Nu renunţa!
Continuă! Dumnezeu spune: „Să nu obosim în facerea binelui; căci
la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală
[nu vom renunţa]“ (Galateni 6:9).

Ruga: Doamne, Te rog ajută-mă să perseverez, chiar
şi prin momentele grele când simt că vreau să renunţ. În Numele
Domnului Isus. Amin.

Intrebare: Completează această propoziţie: Săptămâna aceasta voi persevera
în felul următor:
Pentru a descarca resursa introduceti codul:
Vrei sa scapi de introducerea codului?
Comentarii
Adauga comentariu
Raporteaza o problema
E foarte greu sa mergi inainte cand toate iti sunt impotriva!! Dar sa nu uitam niciodata ca cel ce e cu noi e mai mare decat cel ce e impotriva naostra!! Asta ne da putere sa mergem inainte.
Adaugat in 09/02/2011 de davidlivia56
cand treci prin incercari ,ai nevoie de asa o incurajare ...ajutane doamne sa nu renuntam si sa luptam, pt a sta cat mai aproape de slava ta..amin
Adaugat in 19/05/2011 de micael
ar trebui sa ne aducem mai des aminte ,,pot totul in Cristos care ma intareste"
Adaugat in 07/10/2011 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 91981
  • Descărcări: 7085
  • Export PDF: 5
  • Recomandări email: 3
  • Favorită: 4
  • Comentarii: 3
Opțiuni