M-am săturat de creştinism
Fie că vrem sau nu, trăim zile în care realitatea expresiei „vai de noi!” îşi măreşte într-un proces evolutiv, alarmant, imperativul. Trăim într-o inconsecvenţă ridicolă, o discrepanţă între profanul şi sacrul nostru, între viaţa cotidiană neintersectată cu spiritualitatea şi viaţa pe care o trăim în contextul momentelor cu implicaţie spirituală, momente în care activăm o spiritualitate conjuncturală.
Pretindem credinţa superioară credinţei „cât un bob de muştar”, ca să arătăm că am progresat cu dimensiunea noastră spirituală şi, suntem capabili de a muta „muntele” din loc. Dar, de fapt, aruncăm doar cuvinte goale cu forme fără fond, spre eterul în care nu există nimic altceva decât percepţia noastră greşită asupra noastră, fiind înflăcăraţi de suprema misiune pe care o avem ce are origine şi cerinţă divină – anume, să le propovăduim altora conţinutul vital din Cartea sfântă, conţinut care vorbeşte despre posibilitatea mântuirii prin Hristos; aşteptându-ne ca acest mesaj pe care îl comunicăm oamenilor, să producă schimbarea scontată, care, în principiu, nu este decât o dorinţă ce se intersectează cu prozelistismul, o dorinţă de mutare a respectivelor persoane cărora le vorbim, de la confesiunea lor religioasă (existentă sau nu) la confesiunea noastră religioasă, confesiune pe care o promovăm ca fiind inefabilă şi de la care nu ne putem deroga dacă dorim mântuirea cristică.
Ce ticăloşi suntem! Nu facem altceva decât a ne semnala şi misiona prezenţa prin „poduri” imense pe care le ridicăm între noi şi ceilalţi şi cărora le ţinem discursuri şi predici evanghelice, iar în ceea ce priveşte viaţa pe care o consumăm nu emanăm decât doar câteva reminiscenţe în ceea ce priveşte viaţa noastră, autenticitatea creştină, din castelul nostru bine fortificat.
Din edificiul nostru nu reuşesc să străbată în exterior decât câteva raze de lumină prin crăpăturile uşilor sau prin ferestre, iar cealaltă parte imensă de lumină despre care susţinem că există în noi, este în cel mai fericit caz, ascunsă bine sub un obroc sau, nu există şi ne străduim încă să o aprindem. În cel mai fericit caz, dacă o aprindem de unii singuri, putem vedea doar raze pâlpâinde de la flacăra unei lumânări din vecinătatea morţii consumate (lumânările se aprind cel puţin în context ortodox, de obicei, pentru persoanele ce au murit, chiar dacă există posibilitatea aprinderii lumânărilor şi pentru persoanele ce încă sunt vii).
Dacă lumânările pe care le aprindem s-ar stinge, ne-ar ajuta să percepem întunericul imens ce există în noi, bezna ce ar fi „mântuită” de lumina divină reaprinsă în noi. Altfel, rămânem în bezna existenţei noastre, rătăcitori şi musafiri prin lumea spirituală, în care nu ne-am stabilit încă domiciliul, ci doar viza de flotant a cărei valabilitate poate expira oricând, în eventualitatea morţii noastre fizice, atunci când „locuinţa” în şi cu care ne desfăşuram viaţa trebuie predată degradării, fără posibilitate de amânare, ci doar de executare al imperativului „acum”!
Am impresia că, dacă societatea românească contemporană s-a manelizat (până şi plânsul inocent al unui copil este în prezent înregistrat şi redat ca sonerie telefonică în gen de manea), neoprotestantismul s-a fariseizat într-o măsură în care nici el nu îşi dă seama că a ajuns aşa, datorită ignoranţei a cărei conştientizare nu mai este posibilă datorită inconştientului freudian ce îşi măreşte „organul” în curs de dezvoltare, preluând ţesuturi organice de la „organul” conştientului, conştient a cărei funcţii rămân secundare în contextul în care încep să fie preluate de inconştient.
Am uitat ce înseamnă să mai fim creştini, să mai fim în spiritul lui Cristos. Noi nu mai gravităm viaţa în jurul creştinismului creat de ceea ce a comunicat El, centrul nostru de gravitaţie s-a mutat înspre un creştinism modificat flagrant de cultură, spre un creştinism practic steril care, dacă are un dumnezeu, atunci, pentru a fi măcar de data aceasta în spiritul lui Bodelaire, „acesta trebuie să fie Diavolul.”
Rugăciunea noastră s-a aliniat spiritului contemporan, ghidat de conceptul de „instant.” Îi fabricăm Celui de sus rugăciuni instant, condensate şi lipsite de acea realitate mistică care ar trebui să îmbibe rugăciunea, încât rugăciunea noastră nu este în final decât un e-mail pe care îl trimitem pe adresa lui Dumnezeu, în aşteptarea e-mailului răspuns.
De comuniunea cu ceilalţi din comunitatea numită biserică ce să mai amintesc? Avem relaţii de conjunctură, asortate cu o complezenţă în tot ceea ce se numeşte interacţiune, încât dacă ar exista un radiograf care să radiografieze relaţia reală profundă dintre cei ce se adună într-un cadru pentru a i se închina lui Dumnezeu, probabil, dacă nu sigur, aceşti oameni ar fi ca nişte elemente disparate care s-ar distanţa în cazul unor evenimente catastrofale (ex: o nouă prigoană a Bisericii) pe care îi uneşte doar ideea de Dumnezeu (şi aceasta deformată...), nicidecum nu ar putea reliefa ideea de comuniune, de acea unire dintre un grup de fiinţe umane în care fiecare simte şi percepe că este susţinut de ceilalţi în problemele şi neajunsurile sale, în care fiecare poate comunica liber şi deschis ce simte şi necesită să comunice.
Daca asta este creştinism, atunci, m-am săturat de „creştinism”. Vreau altceva!
Pretindem credinţa superioară credinţei „cât un bob de muştar”, ca să arătăm că am progresat cu dimensiunea noastră spirituală şi, suntem capabili de a muta „muntele” din loc. Dar, de fapt, aruncăm doar cuvinte goale cu forme fără fond, spre eterul în care nu există nimic altceva decât percepţia noastră greşită asupra noastră, fiind înflăcăraţi de suprema misiune pe care o avem ce are origine şi cerinţă divină – anume, să le propovăduim altora conţinutul vital din Cartea sfântă, conţinut care vorbeşte despre posibilitatea mântuirii prin Hristos; aşteptându-ne ca acest mesaj pe care îl comunicăm oamenilor, să producă schimbarea scontată, care, în principiu, nu este decât o dorinţă ce se intersectează cu prozelistismul, o dorinţă de mutare a respectivelor persoane cărora le vorbim, de la confesiunea lor religioasă (existentă sau nu) la confesiunea noastră religioasă, confesiune pe care o promovăm ca fiind inefabilă şi de la care nu ne putem deroga dacă dorim mântuirea cristică.
Ce ticăloşi suntem! Nu facem altceva decât a ne semnala şi misiona prezenţa prin „poduri” imense pe care le ridicăm între noi şi ceilalţi şi cărora le ţinem discursuri şi predici evanghelice, iar în ceea ce priveşte viaţa pe care o consumăm nu emanăm decât doar câteva reminiscenţe în ceea ce priveşte viaţa noastră, autenticitatea creştină, din castelul nostru bine fortificat.
Din edificiul nostru nu reuşesc să străbată în exterior decât câteva raze de lumină prin crăpăturile uşilor sau prin ferestre, iar cealaltă parte imensă de lumină despre care susţinem că există în noi, este în cel mai fericit caz, ascunsă bine sub un obroc sau, nu există şi ne străduim încă să o aprindem. În cel mai fericit caz, dacă o aprindem de unii singuri, putem vedea doar raze pâlpâinde de la flacăra unei lumânări din vecinătatea morţii consumate (lumânările se aprind cel puţin în context ortodox, de obicei, pentru persoanele ce au murit, chiar dacă există posibilitatea aprinderii lumânărilor şi pentru persoanele ce încă sunt vii).
Dacă lumânările pe care le aprindem s-ar stinge, ne-ar ajuta să percepem întunericul imens ce există în noi, bezna ce ar fi „mântuită” de lumina divină reaprinsă în noi. Altfel, rămânem în bezna existenţei noastre, rătăcitori şi musafiri prin lumea spirituală, în care nu ne-am stabilit încă domiciliul, ci doar viza de flotant a cărei valabilitate poate expira oricând, în eventualitatea morţii noastre fizice, atunci când „locuinţa” în şi cu care ne desfăşuram viaţa trebuie predată degradării, fără posibilitate de amânare, ci doar de executare al imperativului „acum”!
Am impresia că, dacă societatea românească contemporană s-a manelizat (până şi plânsul inocent al unui copil este în prezent înregistrat şi redat ca sonerie telefonică în gen de manea), neoprotestantismul s-a fariseizat într-o măsură în care nici el nu îşi dă seama că a ajuns aşa, datorită ignoranţei a cărei conştientizare nu mai este posibilă datorită inconştientului freudian ce îşi măreşte „organul” în curs de dezvoltare, preluând ţesuturi organice de la „organul” conştientului, conştient a cărei funcţii rămân secundare în contextul în care încep să fie preluate de inconştient.
Am uitat ce înseamnă să mai fim creştini, să mai fim în spiritul lui Cristos. Noi nu mai gravităm viaţa în jurul creştinismului creat de ceea ce a comunicat El, centrul nostru de gravitaţie s-a mutat înspre un creştinism modificat flagrant de cultură, spre un creştinism practic steril care, dacă are un dumnezeu, atunci, pentru a fi măcar de data aceasta în spiritul lui Bodelaire, „acesta trebuie să fie Diavolul.”
Rugăciunea noastră s-a aliniat spiritului contemporan, ghidat de conceptul de „instant.” Îi fabricăm Celui de sus rugăciuni instant, condensate şi lipsite de acea realitate mistică care ar trebui să îmbibe rugăciunea, încât rugăciunea noastră nu este în final decât un e-mail pe care îl trimitem pe adresa lui Dumnezeu, în aşteptarea e-mailului răspuns.
De comuniunea cu ceilalţi din comunitatea numită biserică ce să mai amintesc? Avem relaţii de conjunctură, asortate cu o complezenţă în tot ceea ce se numeşte interacţiune, încât dacă ar exista un radiograf care să radiografieze relaţia reală profundă dintre cei ce se adună într-un cadru pentru a i se închina lui Dumnezeu, probabil, dacă nu sigur, aceşti oameni ar fi ca nişte elemente disparate care s-ar distanţa în cazul unor evenimente catastrofale (ex: o nouă prigoană a Bisericii) pe care îi uneşte doar ideea de Dumnezeu (şi aceasta deformată...), nicidecum nu ar putea reliefa ideea de comuniune, de acea unire dintre un grup de fiinţe umane în care fiecare simte şi percepe că este susţinut de ceilalţi în problemele şi neajunsurile sale, în care fiecare poate comunica liber şi deschis ce simte şi necesită să comunice.
Daca asta este creştinism, atunci, m-am săturat de „creştinism”. Vreau altceva!
Statistici
- Vizualizări: 2427
- Export PDF: 2
- Comentarii: 3
Opțiuni
De același autor
Din același album
Ioan 8:31 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
Nu te supara dar pe langa ca vorbesti si codificat ca sa nu zic altceva,aduci sentimentul de descurajare pentru multe persoane.Mai bine era daca le insusea-i pt.tine,te documenta-i mai intai si abia apoi sa le asterni in scis.Dar poate ai avut vreo dezamagire,esec sau altveva de felul acesta si cred ca te-ai bazat pe cine nu trebuia.Uite eu iti recomand un model demn de urmat si cu care nu vei da gres niciodata si anume Domnul Isus Hristos.(DEUTORONOM 18 cu 13).NU MERITUL UNUI OM DA CREDIBILITATE ARTEI IN ECONOMIA LUI D-ZEU,CI MERITUL CREATIEI LUI D-ZEU,SI MASURA IN CARE URMAM PRINCIPIILE SI EXEMPLUL SAU. DOAMNE AJUTA-NE LA ACEASTA!!!!!!!!!!!!!
CEZAR,CEZAR,DACA TU AI FI CUNOSCUT CU ADEVARAT PE DUNUL DUMNEZEU CU SIGURANTA NU AI FI VORBIT IN FELUL ACESTA.IARTAMI INDRASNEALA DAR DE CE TEI DUS TU LA BISERICA?CASA PRIVESTI CIND LA UNUL SI CIND LA ALTUL,IN LOC SA PRIVESTI SPRE ACELA CARE TE IUBESTE CU ADEVARAT SI CARE VREA SATI DEA VIATA.ADICA SPRE DOMNUL ISUS CHRISTOS MINTUITORUL,DUMNEZEUL CERULUI SI AL PAMINTULUI.DE CE NU PRIVESTI TU SPRE DOMNUL?DE CE TE UITI LA STINGA SI LA DREAPTA SA VEZI CI CE MAI FACE,SI CINE MAI GRESESTE?NU STI TU CE ZICE DOMNUL IN CUVINTUL LUI?CIND ZICE CA NU A GASIT NICI MACAR UN OM DREPT PE PAMINT?DACA ERA CINEVA DREPT PE PAMINT,NU MAI VENEA INSUSI DOMNUL DUMNEZEU SA PLATEASCA PENTRU PACATELE NOASTRE,CI IL FOLOSEA PE ACEL OM SFINT SI DREPT.DAR CUM NIMENI NU ESTE SFINT SI DREPT A TREBUIT DOMNUL SAI PARASEASCA SLAVA SI SA IA CHIP OMENESC CA SA SUFERE PENTRU OAMENI.PLITIND CU INSUSI VIATA LUI,PEMTRU NOI.SI ATUNCI TE INTREB EU PE TINE DIN NOU DE CE PRIVESTI SPRE OAMENI?VREI SA FI DREPT?FI SINCER CU TINE INSUTI SI RECUNOASTE CA NI TU NU ESTI MAI BUN CA ALTI OAMENI,CA SI TU ESTI LUTUL DIN MINA CREATORULUI,SI CA AI NEVOIE DE MULTE SCINBARI IN VIATA TA SI IN FORMA DE A GINDI,DE A ACTUA SI DE AJUDECA.JUDECATA LASO IN SEAMA DOMNULUI LASA PE DOMNUL SA JUDECE BISERICA.SI TURMA LUI,PENTRU CA EL INSASI A RASCUNPARATO CU PRETIOSUL SINGE SFINT.ZICE DOMNUL UITATIVA LA MINE.IAR TU DACA TE CONSIDERI \"BUN\"CRED CA STI CA DOMNUL DUMNEZEU A VENIT IN LUMEA ACEASTA PENTRU PACATOSI PENTRU ACEI BOLNAVI PENTRU ACEI SARACI,NU PENTRU ACEI BUNI SI FARA PACAT SI SANATOSI.DAR DUPA CITE AM INTELES MESAJUL TAU AI ASA MARE NEVOIE DE DOMNUL IN VIATA TA .CREDE IN DOMNUL CA EL TE POATE AJUTA IN ORI CE PROBLEMA,SI NU MAI PRIVI SPRE OAMENI CA ASA FACIND NU VEI INAINTA PE CALE CI VEI MERGE DIN CADERE IN CADERE,CI TU PRIVESTE SPRE DOMNUL ISUS CA SA MERGI DIN PUTERE IN PUTERE.LUPTATE CU TINE INSUTI ROAGAL PE DOMNUL SATI CURATEASCA INIMA SASI LASE PACEA LUI IN INIMA TA SA TE INVETE SAL URMEZI SA TE SPRIJINEASCA PE CALE SATI DEA IUBIRE DIN IUBIREA LUI SATI DEA LUMINA LUI SA INTELEGI CUVINTUL LUI,NU TE DA BATUT CA NU MAI ESTE MULT SI VINE DOMNUL SASI IA MIREASA,DACA AI INBRACAT HAINA DE NUNTA NU O PATA,PRIN PRACTICAREA DE PACATE,SI DE RAU,NUTI MURDARI HAINA DE NUNTA,STRIGA LA DOMNUL SA TE RIDICE SA NU TE LASE SA TE PIERZI,LA CE TIAR FOLOSI CA CISTIG LUMEA INTREAGA SI BOGATIA PAMINTULUI SI SATI PIERZI SUFLETUL?LA NIMIC NUTI FOLOSESTE SA CISTIGI APRECIEREA OAMENILOR SI SA PIERZI APRECIEREA DOMNULUI,SPRIJINESTETE PE DOMNUL FI SINCER CU DOMNUL DESCHIDETI INIMA CATRE DOMNUL SI VEI VEDEA CUM LUCRURILE SE SCINBA SI CUM DOMNUL TE VA AJUTA SA INAINTEZI PE CALE FARA SA MAI BAGI IN SEAMA MICILE SAU MARILE DEFECTE PE CARE LE AVEM NOI TOTI.INVATA SA PRIVESTI SPRE DOMNUL.ADEVARATA POCAINTA CIND NOI O TRAIM ESTE ASA DE MINUNATA CHIAR SI INCERCAREA SI PROBA.FIECARE ARE DE DUS O CRUCE PE CARE DOMNUL NEA INGADUITO LA FIECARE ,DAR DACA NOI STAM SI PRIVIM LA ALTI SI CAUTAM SA SCURTAM ACEASTA CRUCE IN LOC SA SE SCURTEZE SI SA SE USUREZE,CUM AR FI NORMAL DACA SCURTEZI SA FIE MAI USOARA,DAR VEI REALIZA CA ESTE MAI GERA SI CA IN FIECARE ZI ESTE TOT MAI GREA.PRIVIND MAI TOT TINPUL LA OAMENI,ITI SCAD PUTERILE SI ESTE GREU DE SUIT DEALUL GOLGOTI,DAR DACA NOI PRIVIM LA DOMNUL ESTE MAI USOR SI PUTERILE NE CRESC TOT MAI MULT SI FATA SE UNPLE DE BUCURIE ASA CUM ZICE IN SCRIPTURI\"CIND PRIVESTI SPRE EL TISE UNPLE FATA DE BUCURIE\".VREAU SATI MAI AMINTESC CA BISERICA SUNTEM NOI.MINTUIREA ESTE UN ACT PERSONAL SI PROPRIU,TU SINGUR TREBUIE SA TE LUPTI ,SI LASAI PE ACEIA CARE SA JOACA DEA POCAINTA,CA SAI JUDECE DOMNUL,SAU TU NU AI CITIT CA JUDECATA INCEPE DIN CASA DOMNULUI?SAU CIND ZICE DOMNUL CA NU TOTI CARE ZICE DOAMNE,DOAMNE VOR INTRA SIN INPARATIA LUI DUMNEZEU?NU AI CITIT ACEST LUCRU?EU TE SFATUIESC CU DRAGOSTE IN DOMNUL CA SA NU RENUNTI LA UN ASA MARE DAR,PE CARE TI LA OFERIT DOMNUL.RIDICATE IN NUMELE DOMNULUI ISUS SI MERGI PE CALE INAINTE FARA CA SA PRIVESTI NICI LA STINGA NICI LA DREAPTA,CI PRIVESTE SPRE DOMNUL ISUS NAZARINEANUL.DOMNUL SA TE INTAREASCA PE CALEA LUI SI PT TOTI ACEIA CARE CITITI ACEST MASAJ PE CARE IL SCRIU IN NUMELE DOMNULUI ISUS CHRISTOS,TOTI AVEM CADERI,SLABICIUNI SI SIMTIM DE MULTEORI NEPUTINTA,DAR IN ASFEL DE MOMENTE TREBUIE SA STRIGAM LA DOMNUL SA NE AJUTE.NU RENUNTATI LA VIATA DRAGI FRATI DREGI SURORI SI VOI ACEI CARE CITITI ACEST MASAJ,DACA NUL CUNOSTI INCA PE DOMNUL,SI NUL AI IN VIATA TA CA MINTUITOR PERSONAL ,IAL DE ACUM PE DOMNUL IN INIMA TA INVITAL SA INTRE SIN VIATA TA CA DOMN SI DUMNEZEU,CAUTA O BISERICA SI PREDATE IN MINA MINTUITORULUI.NU VA LASATI INSELATI DE CEL RAU CI LUPTATIVA LUPTA CEA BUNA.SI SA ZICEM SI NOI CASI PA.PAVEL \"POT TOTUL IN CHRISTOS CARE MA INTARESTE SIM DA PUTEREA\".NU MAI ESTE MULT SI DOMNUL VINE INCURIND.MARANATA,PACEA SA FIE CU VOI SIN INIMILE VOASTRE A TUTURORA CARE CITESTE .