de Nica Ionel
scrisă la data de 22 Mai 2017.
 
 
Din scuze nu-mi mai fac o-mpărăție
Și nici din vise un regat
În clipele cât mi-a rămas o conștiință vie
Pledez profund ca vinovat.
 
Pe mâini, eu n-am amprenta unui sfânt
Și nici înalte etici moraliste;
Dintre unghere adun bucăți dintr-un veșmânt
Strivite, negre, ponosite.
 
E-aproape șters dar se mai vede
Pe-alocuri scris numele Tău,
De n-ar fi el poate c-aș crede
C-al meu strămoș e-un cimpanzeu.
 
N-am aripi albe ca de înger
Dar totuși nu sunt animal
Și dac-acum mă frâng în ger
Și-mi zic că ăsta-i un spital,
 
Din scuze nu-mi mai fac o-mpărăție
Iehova este Nume și Regat
Iar eu aleg ca să mă sting în conștiință vie
Și-apoi (…) din praf m-am ridicat.
 
Neroade mâini și conștiințe
M-ar trage iarăși înapoi, spre ele ca să vin,
Atâtea vechi himere cunoștințe
Mă strâng mai tare și mă țin.
 
Și nu-mi caut scuze să rămîn;
Din ele nu-mi clădesc o-mpărăție;
Bagajul meu e pregătit și plec
Iar destinația mea e pură veșnicie.