Fuge timpul, nu ține cu mine!
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de cocatoma in 10/02/2017
Fuge timpul, nu ține cu mine!

În nopți de vară, când zarzării se scutură,
Vâltoarea vieții mă apleacă, mă afundă.
Sus, cupola înstelată, jos, pământ îndurerat,
Greu e prin războaie, de luptat.
Mă frământă încercările din zori...
Dureri în mine se zbat în ghețuri
Și stau în așteptarea unui soare, a bucuriei,
O treaptă spre o viață a mulțumirii.
Privesc nori. Aleagă fără ținte,
Iar eu, cernut, topit ca ceara de vie,
Mă sprijinesc pe zidul plin de iluzii
Arzând pe altar rugăciuni.



În suflet port dragostea măreață,
Atât de diafană și plină de viață,
Pomul meu cu ramuri aplecate,
Pe mal de râu, plângând în noapte.
Triști ochi... amare lacrime,
Se preling în ape pe sub salcie.
În depărtări ecoul e tăcut,
Căci ”Oda bucuriei” a asfințit.
Alerg prin luncă -cum căprioarele-
Salt, peste frunzele adunate precum algele.
Cerul încă îmi îngăduie încercarea,
Și loviturile vieții-s ucigătoare.



Fuge timpul... Nu ține cu mine...
Azi nu-i ca ieri, poimâine, nu va fi ca mâine.
Îndrăznesc, purced, și cer la Tine...
- Liniștește furtuna, lasă vieții lin soare!
Liberează-mă de neliniștitele sfori
Ce-mi stau în cale, obstacol pe cărări.
Oricum ar fi, eu alerg spre munți,
Spre izvoarele limpezi din stânci.
Obosită mă odihnesc în iarba verde.
De- SUS - știu, ochiul Tău mă vede...
La margine de codru așteptând încă,
Cântând. Trillul pădurii mă îngână.



Eu, vas rămas în toamna chihlimbară,
Cu speranța să scap de-a vieții povară,
Mă plimb... pe bolta cerului,
Cu dorul oglindit în apa oceanului.
Nopțile-nstelate, mii și mii de licurici,
Bucuroase ascultă ale mele cântări.
Pe strune de vânt cântă mandoline,
În adâcurile mari îngână meduzele,
Pe-al timpului apus vreau luntrea vieții,
Valurile liniștite în zi și-n nopți.
Doamne, neîncetat alerg la cruce,
Și mă agăț de lemnul, cu iz de sânge.


Te rog!... Îmbracă-mă în nădejde,
În dragostea Dintâi, Divină iubire,
Nu mă lăsa trist și cu teamă.
Vino, prinde-mă de mână iară.
O scară fă din miile de stele,
La Tine să urc pe ele...
Iar luntrea mea, pe marea vieții,
Condu-o Tu... spre liniștite țărmuri...
Îndreaptă-i mersul, spre țara de soare,
Spre tărâmul Mântuirii Tale,
Căci am rezistat, pe uscat, dar și pe mare...
Am luptat, am mers pe dreapta cale.


Doresc să-mi ieși în întâmpinare,
În ziua când voi urca spre soare...
La tron să mă plec umilit,
Să-Ţi sărut picioarele și semnul pironit.

Pattada/10/02/2017
O foarte frumoasa oda a bucuriei crestine dar si a cautarilor existentiale invaluite cu talent in imagini lirice si metafore produnde: "O scară fă... din miile de stele,/La Tine să urc pe ele.../Iar luntrea mea, pe marea vieții,/Condu-o Tu...spre liniștite țărmurii..." Felicitari, har si pace.
Adăugat în 10/02/2017 de marin2016
Așa este, suntem trecători dar veșnici și așteptăm măreața „ÎNTÂMPINARE” Frumos. Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 11/02/2017 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 899
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni