Sus la Golgota pe cruce
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Golgota  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de valeriamida in 08/04/2014
Sus la Golgota pe cruce,
Între tâlhari răstignit,
A murit în chinuri grele,
Fără nici o mângâiere,
Plin de groază și durere,
Isus, căci mult ne-a iubit.

A îndurat bătăi, batjocori,
Pe cap cununa de spini,
A fost bătut fără milă,
Cei din jur priveau cu silă,
La fața Lui cea umilă,
Și la cuiele din mâini.

Și-a dus crucea la Golgota,
Acolo a fost răstignit,
Ca un miel la junghiere,
A răbdat și în tăcere,
Fără nici o mângâiere,
Pentru noi toți a murit.

Golgota loc de durere,
Loc de jale și suspin,
Azi venim cu toți la cruce,
La Isus ce viață aduce,
La Cel care ne conduce,
Spre Noul Ierusalim.
Amin

Ica Drăgoi
8 aprilie 2014
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4479
  • Export PDF: 33
Opțiuni