Unicat
Autor: Tatiana Topciu
Album: Eterna primavara
Categorie: Laudă și închinare
Nu contenesc atât să mă uimesc
de întocmirea trupului firesc -
maşinărie-n care, în ascuns,
mii de conexiuni îşi dau răspuns.

Sub draperia pielii, în galop,
infime trenuri cară, strop cu strop,
celulelor din trup ce-i necesar,
zi, noapte, făr-a-ncetini măcar.

Preiau mesaje şi le duc pe loc,
făr-a greşi adresele deloc.
Şi nu se-aude dinlăuntrul lui
un zgomot de maşină-a nimănui.

Că văd, c-aud, că umblu, că gândesc,
că înţeleg Scriptura ce-o citesc,
c-o-mpărtăşesc la altul, inspirat
e fiindcă mâna-Ţi însăşi m-a creat,

O, Dumnezeu a toate Creator,
făpturii mele unic urzitor.
La începutu-oricărui început,
o singură celulă m-ai făcut.

Era-n celula-aceea-unicat
întregul cod al vieţii-mi programat-
nu-i minte să-nţeleagă-ntregul rost-
şi-n eul meu l-ai pus la adăpost.

Şi-a prins acel "ceva" a odrăsli,
din sine însuşi toate-a se ivi,
crescând apoi făptura-mi din nimic,
după o Lege pusă-n centrul mic.

Dar ce e decât toate mai presus,
Tu gândul veşniciei mi l-ai pus
în codul microscopic, ca un jind,
să mă silesc spre Tine, băjbâind.

Să Te găsesc Tu m-ai predestinat,
să am destin de fiu de Împărat,
spre-o-mpărăţie veşnică s-aspir
şi aerul de-acolo să-l inspir,

să vin apoi cu Logosul în cânt,
pe semeni să-i desprind de pe pământ,
cu harpa-n frunte să pornim alai
pe drumul cosmic ce sfârşeşte-n Rai...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/99878/unicat