În revista "Luminătorul" pe iulie şi august 1999, am scris despre "Sărăcia în mijlocul belşugului", care era în biserica din Laodicea. Redau acest articol în capitolul următor. Aici doresc să arăt contrastul: "Belşugul în mijlocul sărăciei", pe care îl vedea Domnul la Biserica din Smirna. Sărăcia spirituală e cauzată de firescul nostru, când ne încredem în noi înşine; bogăţia spirituală e cauzată de Domnul şi le-o dă celor ce atârnă de El. O icoană frumoasă, izbitoare, în privinţa aceasta e valul de lână al lui Ghedeon, care era plin de rouă, în timp ce tot pământul din jur era uscat. La fel, Israel prin pustie era sărac, nu avea casă, nu avea masă; nu avea holde, ci doar pustia de nisip, şi totuşi timp de 40 de ani nu a avut masa asigurată în mijlocul sărăciei deşertului. Numai Domnul poate cauza belşug în mijlocul sărăciei. Ce minunat Dumnezeu avem!
Scriu acestea pentru că mi se pare că azi e prea mare alergarea după gunoaiele lumii, şi aceasta aduce uscăciune, sărăcie spirituală. Ne lipseşte îmbogăţirea faţă de Dumnezeu care poate da belşug în mijlocul sărăciei. O, Doamne, învaţă-ne mai mult atârnarea de Tine!
Este foarte important felul gingaş şi nobil cum i Se prezintă Domnul Bisericii din Smirna: "Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat." Când cineva Îl are pe El ca Cel dintâi şi Cel de pe urmă în toate lucrurile, harul Lui îi este îndeajuns. Acestei biserici nu îi spune "Ştiu faptele tale", ci "ştiu necazul tău". Biserica din Smirna trecea prin mari necazuri: prigoane din partea evreilor şi din partea statului şi ele aveau să se înteţească. Policarp, prezbiterul bisericii, urma să fie martirizat. În mijlocul necazurilor şi al suferinţelor grele, ei aveau nevoie numai de El. Într-un mediu de teamă şi groază, El le putea da curajul, îndrăzneala sfântă să înfrunte suferinţele şi să-I rămână credincioşi până la capăt.
El ştie necazurile noastre şi de El trebuie să atârnăm în totul, căci El este acelaşi şi azi: "Cel dintâi şi Cel din urmă". În lumea de azi e bine să ţinem seama că El este Deţinătorul belşugului în orice privinţă. În Psalmul 81.13-16, este scris: "O, de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor... fericirea lui Israel ar dăinui în veci. L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă." Nu se vede aici clar că El e sursa biruinţelor şi a belşugului? Doamne, învaţă-ne în fiecare zi atârnarea de Tine!