Motto: Ce este deasupra capului tău?
Cartea 2 Regi debutează cu mutarea neprihănitului Ilie în cer și se termină cu mutarea păcătoșilor evrei în Babilon. Ambele mișcări sunt justificate și simbolice pentru lucrarea lui Dumnezeu cu oamenii.
Întrerupem puțin studiul în dosarele regilor pentru a arunca o privire dincolo de lucrările oamenilor la lucrarea lui Dumnezeu. Textul începe foarte clar, informându-ne că vom asista la una din lucrările Lui:
„Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei“ (2 regi 2:1).
Drumurile noastre pot duce deocamdată numai de la Ghilgal la Betel, sau de la Betel la Ierihon, dar ținta finală pe care ne-a sortit-o Dumnezeu este „cerul“! Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi vom ajunge acolo. Acesta este planul lui Dumnezeu cu fiecare din copiii Lui. Pe Ilie, Dumnezeu intenționa să-l ducă în cer „altfel“ decât pe ceilalți muritori de rând. Asemenea lui Enoh, Ilie trebuia luat la cer fără ca să guste moartea! Cum o va face Domnul? Asta nu o putem înțelege pentru că este „deasupra capului nostru“.
La întâlnirea cu manifestările supranaturale divine, personajele din întâmplarea noastră se împart în patru categorii: (1) Ilie, cel care avea să fie obiectul ei, (2) Elisei, cel care vrea să beneficieze de pe urma ei, (3) fiii proorocilor, simpli spectatori care, în ciuda numelui pe care-l poartă, nu înțeleg și (4) niște adolescenți, care batjocoresc înălțarea lui Ilie și-și iau dreapta răsplătire.
Ilie vrea să se detașeze de ceilalți, inclusiv de Elisei pentru a nu face din plecarea lui un spectacol, ci un eveniment personal. Elisei nu se lasă despărțit de Ilie pentru că vrea cu tot dinadinsul să fie de față când se va întâmpla și să beneficieze personal. Fiii proorocior sunt stăpâniți de un entuziasm ieftin și fără prea mare pricepere duhovnicească.
„Ilie a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimete până la Betel.” Elisei a răspuns: ,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi s-au pogorât la Betel. Fiii proorocilor, cari erau la Betel, au ieşit la Elisei, şi i-au zis: ,,Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: ,,Ştiu şi eu, dar tăceţi“ (2 Regi 2:3-4).
Oare de ce n-a vrut să facă Dumnezeu din înălțarea lui Ilie la cer un „eveniment-spectacol“ care să se petreacă în Samaria, capitala Regatului de Nord, în prezența împăratului și a marilor mulțimi de oameni? Nu ar fi fost oare un „semn“ care i-ar fi întors pe toți cei din Israel la Iehova?
Răspunsul la întrebări ipotetice este foarte greu de dat. Probabil că Dumnezeu știa că semnele și minunile n-au reușit niciodată să-i țină pe oameni în ascultarea credinței. Aceasta a fost o lecție foarte clară încă din istoria timpurie a poporului lui Dumnezeu, când, după spectaculoasa scoatere din Egipt și după trecerea miraculoasă a Mării Roșii, evreii au tot cârtit împotriva lui Dumnezeu până ce El „s-a scârbit de ei“ și a hotărât să-i omoare în pustie :
„Deaceea, cum zice Duhul Sfânt: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: ,,Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” …Cine au fost, în adevăr, ceice s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor“ (Evrei 3:7-19).
Dumnezeu are mari rețineri să dea oamenilor semne pentru că minunile nu sfințesc pe nimeni. Aduceți-vă aminte de controversa dintre Domnul Isus și evreii din generația Lui:
„Atunci unii din cărturari şi din Farisei au luat cuvântul, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, am vrea să vedem un semn dela Tine!” Drept răspuns, El le-a zis: ,,Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul proorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului“ (Mat. 12:38-40).
Nici umblarea pe apă, nici schimbarea apei în vin, nici vindecările și nici înmulțirea pâinilor și peștilor n-au reușit să schimbe viețile celor ce le-au văzut. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a hotărât ca singurul semn păstrat perpetuu înaintea ochilor și conștiinței oamenilor să fie moartea și învierea Fiului Său. Este singurul „semn“ care ne poate salva și ne poate schimba viața și destinul.
Așa că Dumnezeu îl călăuzește pe Ilie să treacă de la Ghilgal la Betel, de la Betel la Ierihon și de la Ierihon dincolo de Iordan, în regiunea muntoasă de pe care-i arătase lui Moise țara promisă și unde-l și îngropase. Este semnificativ că Ilie va pleca „discret“ cam din același loc în care Dumnezeu a ascuns trupul lui Moise, probabil tot ca să nu se transforme într-un loc venerat cu „moaște sfinte“. Despre pericolul acesta și despre lupta care s-a dat pentru trupul lui Moise ne spune Iuda în epistola sa din Noul Testament:
„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!“ (Iuda 9).
Fiii proorocilor care erau în Ierihon i-au primit entuziaști pe Ilie și Elisei, gata să asiste la evenimentul supranatural care avea să urmeze:
„Fii proorocilor, cari erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei, şi i-au zis: ,,Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: ,,Ştiu şi eu; dar tăceţi.” Ilie i-a zis: ,,Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimete la Iordan.” El a răspuns: ,,Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi amândoi
şi-au văzut de drum. Cincizeci de inşi dintre fiii proorocilor au sosit şi s-au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor, şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului. Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul, şi a lovit cu ea apele, cari s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat“ (2 Regi 2:5-8).
Dialogul dintre Ilie și Elisei dincolo de Iordan scoate în relief dragostea profetului pentru slujitorul lui și dorința înfocată a lui Elisei de a intra în slujba profetică pentru a continua lucrarea lui Ilie:
„După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: ,,Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit dela tine.” Elisei a răspuns: ,,Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!“ (2 Regi 2:9).
Cuvintele lui Elisei trebuie înțelese în contextul cultural-religios al evreilor. Deși în țară existau o mulțime de fii ai profeților și, fără îndoială, alți profeți, Elisei cere să fie „cel dintâi dintre ei“ în moștenirea puterii de slujire. „O îndoită măsură“ era partea întâiului născut cu drept de moștenitor:
„Ci să recunoască de întâi născut …, şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut“ (Deut. 21:17).
Intrarea în slujba Domnului nu se moștenește și nu se poate transmite prin voința omului. Dumnezeu nu dă nimănui dreptul sau autoritatea de a promova pe cineva în slujirea divină. Numai El o face pentru că este lucrarea Lui. Oamenii pot doar să recunoască „punerea deoparte“ atunci când ea este făcută de Dumnezeu. Degeaba au inventat oamenii religioși orgolioasa „succesiune apostolică“. Ea este o lucrare omenească, fără nici o acoperire în textul Scripturii. Urmăriți cât de reținut este în această privință chiar și un profet de talia lui Ilie:
„Ilie a zis: ,,Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit dela tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa“ (2 Regi 2:10).
Ilie așează răspunsul la cererea lui Elisei în mâinile lui Dumnezeu. Dacă El îi va dărui lui Elisei vedere spirituală ca să pătrundă realitatea unui act supranatural, dincolo de vederea obișnuită a oamenilor, înseamnă că Elisei a fost promovat și înzestrat pentru slujirea profetică. Proba practică trebuia să fie deci posibilitatea de a pătrunde dincolo de realitatea materială spre orizontul cerului spre care se îndrepta Ilie:
„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi, şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie“ (2 Regi 2:11-13a).
Asocierea lui Ilie cu aducerea ploii și cu acest car metaforic amintit de Elisei i-a făcut pe creștinii din România să proclame „o zi de sfântul Ilie“ pe data de 20 Iulie, când plouă câteodată torențial și tunetele seamănă cu duruitul unor roți de care pe deasupra norilor.
Textul este dens în semnificații și s-ar cuveni analizat pe îndelete. N-o putem însă face aici. Este suficient să spunem că avem de a face cu o exclamație și cu un gest simbolic de mare tristețe. Exclamația dă pe față că Elisei era convins că toată puterea lui Israel fusese investită până atunci în Ilie. Profetul fusese „o armată“ dintr-un singur om, dar ce om! Tot carul și toată călărimea lui Israel nu făceau cât putea face Ilie!
Textul ne spune apoi că Elisei a privit după Ilie până când „nu l-a mai văzut“. Cred că acesta a fost motivul tristeții din care s-a născut sfâșierea veșmintelor. Elisei l-a văzut pe Ilie înălțându-se la cer și apoi … nu l-a mai văzut. Ce putea el să înțeleagă din aceasta? A primit sau nu a primit promovarea în slujba profetică? Deocamdată avea în mână „mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie“. Ea fusese instrumentul minunilor, ca odinioară toiagul lui Moise. Cu ea despicase Ilie apele Iordanului. Și tot cu ea se apropie acum de Iordan Elisei, îndoielnic și doritor de o confirmare divină:
„Apoi s-a întors, şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis: ,,Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” Şi a lovit apele, cari s-au despărţit într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut“ (2 Regi 2:13b-14).
Elisei nu oftează după Ilie, ci după Dumnezeul lui Ilie. Slujitorii lui Dumnezeu trec dincolo de orizont, dar Dumnezeu rămâne mereu același, gata mereu să-i folosească pe cei ce doresc din toată inima să i se pună la dispoziție. Faptul că apele s-au despicat și de data aceasta și Elisei n-a trebuit să înoate spre celălalt mal, a fost „semnul“ ca Elisei va fi de-acum urmașul marelui profet. Aceasta a fost concluzia logică pe care au tras-o fiii proorocilor:
„Fiii proorocilor cari erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: ,,Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui“ (2 Regi 2:15).
Închinarea aceasta n-a dovedit însă că acești „spectatori“ au priceput cu adevărat amplitudinea evenimentului la care tocmai asistaseră. Expresia folosită anterior de ei, „Răpit deasupra capului tău“ este o expresie complexă cu scopuri multiple. Ea (1) poate avea o semnificație spațială, subliniind că Ilie va fi luat „sus“, în văzduh, sau (2) poate avea o semnificație metaforică care subliniază natura de dincolo de înțelegerea rațională a fenomenului. Ilie va pleca spre cer prin ceva de neconceput, de neimaginat și imposibil de înțeles. Se pare că fiii proorocilor au folosit-o în sensul de „levitație“ sau „teleportare“ deasupra suprafeței pământului, nu ca pe o veritabilă plecare dinspre pământ la cer. Ei au crezut că Dumnezeu l-a înălțat doar puțin pe sus și apoi l-a omorât, dând cu el de pământ! Ce caraghios! Elisei și-a dat seama repede de aceasta și i-a lăsat să se facă de râs în râvna lor nepricepută și lipsită de credință:
„Ei i-au zis: ,,Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: ,,Nu-i trimeteţi.” Dar ei au stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: ,,Trimeteţi-i.” Au trimes pe cei cincizeci de oameni, cari au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au găsit. Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: ,,Nu v-am spus să nu vă duceţi?“ (2 Regi 2:16-18)
Abilitatea pătrunderii în supranaturalul divin nu se poate învăța la școală. Ea este un dar divin. Acești fii ai proorocilor (și mulți alții asemenea lor) o dovedesc cu prisosință.
Slujirea profetică a lui Elisei este apoi confirmată simbolic prin vindecarea apelor rele din Ierihon. Între Ilie și Elisei a existat o deosebire în natura și scopul lucrării. Fiecare dintre cei doi au ilustrat un alt aspect al puterii dumnezeiești. Prin Ilie, Dumnezeu și-a arătat puterea ca să judece poporul idolatru și să-l aducă înapoi prin pedeapsă. Prin Elisei, Dumnezeu avea să-și dezvăluie puterea prin binecuvântări trimise peste un popor pocăit.
„Oamenii din cetate au zis lui Elisei: ,,Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.” El a zis: ,,Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus. Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul“ (2 Regi 2:19-22).
Simbolic vorbind, vasul de pământ a trebuit să fie nou pentru că și „vasul“ ales de Dumnezeu pentru lucrare era unul nou. Iar „sarea“ lui era menită să vindece și să facă roditor „ogorul“ în care fusese trimis să lucreze.
Este interesant că „măsura dublă“ primită de Elisei din puterea lui Ilie este subliniată în Biblie prin numărul dublu de minuni pe care le-a săvârșit. Biblia consemnează patrusprezecee minuni făcute de Dumnezeu prin Ilie și douăzeci și opt făcute prin Elisei:
Minunile săvârșite prin Ilie:
(1) oprirea ploii timp de 3 ani și jumătate (1Regi 17:1)
(2) hrănit de corbi (1Regii 17:4)
(3) înmulțirea untdelemnului și a făinii (1 Regi 17:14)
(4) învierea fiului văduvei din Sarepta (1 Regii 17:22)
(5) pogorârea focului din cer pe altar (1 Regi 18:38)
(6) aducerea ploii (1 Regi 18:45)
(7) vestirea morții fiilor lui Ahab (1 Regi 21:22)
(8) vestirea că Izabela va fi mâncată de câini (1 Regi 21:23)
(9) vestirea că Ahazia va muri de boala lui (2 Regi 1:4)
(10) pogorârea focului din cer peste 50 de ostași (2 Regi 2:10)
(11) pogorârea focului din cer peste alți 50 de ostași (2 Regi 2:12)
(12) despărțirea apelor Iordanului (2 Regi 2:8)
(13) vestirea că Elisei va primi o măsură dublă de putere (2 Regi 2:10)
(14) înălțarea la cer într-un vârtej de vânt (2 Regi 2:11)
Minunile săvârșite prin Elisei:
(1) despărțirea apelor Iordanului (2 Regi 2:14);
(2) vindecarea apelor la Ierihon (2 Regi 2:21);
(3) blestemarea băiețașilor la Betel (2 Regi 2:24);
(4) umplerea gropilor cu apă (2 Regi 3:15);
(5) apele însângerate (2 Regi 3:22);
(6) înmulțirea untdelemnului văduvei (2 Regi 4:1-7);
(7) prezicerea unei nașteri (2 Regi 4:14-17);
(8) învierea unui copil (2 Regi 4:32-37);
(9) neutralizarea otrăvii din oala cu ciorbă (2 Regi 4:38-41);
(10) înmulțirea pâinilor de orz (2 Regi 4:42-44);
(11) vindecarea lui Naaman, leprosul (2 Regi 5:1-27);
(12) aflarea smecheriei lui Ghehazi (2 Regi 5:26);
(13) umplerea lui Ghehazi cu lepră (2 Regi 5:27)
(14) plutirea unei securi de fier (2 Regi 6:1-7);
(15) aflarea planurilor sirienilor (2 Regi 6:18)
(16) deschiderea ochilor spirituali ai slujitorului (2 Regi 6:15-16);
(17) orbirea armatei siriene (2 Regi 6:8-23);
(18) redarea vederii pentru armata sirienilor (2 Regi 6:20);
(19) vestirea belșugului pentru Samaria împresurată (2 Regi 6:24 – 7:20);
(20) vestirea că slujitorul regal va vedea, dar nu va mânca din belșug (2 Regi 7:2);
(21) păcălirea sirienilor cu vuietul de care (2 Regi 7:6);
(22) vestirea unei foamete de șapte ani (2 Regi 8:1);
(23) vestirea morții lui Ben Hadad (2 Regi 8:10);
(24) vestirea cruzimii lui Hazael față de Israel (2 Regi 8:12);
(25) vestirea că Iehu va nimici casa lui Ahab (2 regi 9:7);
(26) vestirea că Ioas îi va bate pe sirieni la Afec (2 Regi 13:17);
(27) vestirea că Ioas nu-i va zdrobi de tot pe sirieni (2 Regi 13:19);
(28) învierea mortului prin atingerea de oasele lui Elisei (2 Regi 13:21).
Manifestarea puterii lui Dumnezeu nu-i mișcă însă pe toți oamenii. Vestea „înălțării lui Ilie“ s-a răspândit fără îndoială repede în Israel, dar nu toți au primit-o cu credință și respect. Capitolul se încheie descriind soarta celor care-și bat joc de lucrarea lui Dumnezeu, săvârșind un fel de „hulă“ care nu se iartă:
„De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: ,,Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” El s-a întors să-i privească, şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfâşiat patruzeci şi doi din aceşti copii. De acolo s-a dus pe muntele Carmel, de unde s-a întors la Samaria“ (2 Regi 2:23-25).
Strigătele băiețandrilor adolescentini trebuiesc înțelese în contextul înălțării lui Ilie la cer. Ele spuneau de fapt: „Hei, tu care ne spui că Ilie a plecat la cer, suie-te și tu după el! Suie-te după el, cheliosule!“ Batjocoritori au fost, sunt și o să mai fie. Soarta lor a fost, este și va fi pedeapsa și pierzarea:
„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau dela începutul zidirii!“ (2 Petru 3:3-4).
Cei care-și bat joc de revenirea din cer a Domnului nostru, Isus Christos, vor fi pedepsiți ca și cei care au batjocorit înălțarea lui Ilie la cer.
Tipologic și istoric, Ilie este eternul nostru contemporan. Ne întâlnim cu el în trecutul citit în istoria lui Israel, în prezentul despre care ne vorbește Domnul Isus și apostolul Iacov și în viitorul profetic al zilelor din urmă descris în cartea Apocalipsei (comentatorii cred că Ilie este unul din cei doi martori dinaintea revenirii Domnului în Apocalipsa 11:3-12).
„Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimes la nici una din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului“ (Luca 4:25-26).
Lucrarea lui Dumnezeu se va face mereu „în stilul lui Ilie“, cu minuni rezervate doar celor care cred, indiferent din ce neam sau națiune fac parte și sub disprețul celor batjocoriți „în propria lor cetate“. Cei din Nazaret L-au împiedicat cu necredința lor să facă minuni pentru ei, iar El a știut că zic despre El: „Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți!“ Adică, „cu ce te ajuți pe tine din toate minunile astea? Dacă ești ceea ce te pretinzi, cum de ți se întâmplă chiar Ție atâtea rele și necazuri?“ „Doctorul Isus, a făcut minuni pentru toți, cu o singură excepție! Niciodată n-a făcut una singură pentru … El însuși! Chiar și pe cruce Îi vor striga: „Dă-te jos de pe cruce, dacă ești Fiul lui Dumnezeu!“
Și noi, cei care vom fi ridicați la cer într-o zi, putem fi, acum și aici, părtași puterii minunate a lui Dumnezeu. Dacă avem credința și ascultarea lui Ilie lucrarea lui Dumnezeu îi va întoarce și astăzi pe oameni la El :
„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul
şi-a dat rodul. Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos dela rătăcirea căii lui, va mântui un suflet dela moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate“ (Iacov 5:17).
Sursa http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/06/19/arhivele-regale-17-inaltarea-lui-ilie-2-regi-21-14/