Doamne, iar
Autor: Traian Dorz
Album: Cantarea Anilor
Categorie: Diverse
Doamne, iară-mi plec genunchii
şi cu lacrime în gene,
eu Te rog, ascultă plânsul
unei alte Magdalene!...

În cuptorul suferinţei
mi-arde inima ca focul,
mi-s uscaţi de lacrimi ochii
ca-n fereastră busuiocul.

Şi ca lanul ce se uscă
vara-n soare, pe câmpie,
din izvorul Tău de viaţă
cer un strop de apă vie!

Lasă Doamne,-a mele braţe
poala Crucii să Ţi-o strângă,
a iubirii Tale lacrimi
lasă-mi ochii iar să plângă.

Şi chiar dac-a mele chinuri
mai aprins şi-ar arde para,
de mă voi usca-n durere
ca şi iarba-n soare vara,

fă ca lacrima iubirii
Tale să o simt pe gene.
- Doamne,-ascultă cu-ndurare
plânsul altei Magdalene!...

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/99329/doamne-iar