Sonet de Noiembrie I
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Sonete
Categorie: Diverse
Sonet de Noiembrie I

Cu peisajele întristate, s-a sfârşit Octombrie,
Şi pe cerul siniliu au trecut cocorii-n cârduri;
După soiuri diferite şi-alte păsărele-n rânduri,
Plecarea şi-au încheiat, ca-nceput Noiembrie.

Vremea-i rece. Şi surprins de-ascunse gânduri
Meditezi, că toate trec. Cu nespusă nostalgie,
Îţi aminteşti de trecut cu-ai lui timpi de bucurie
Când în micile pârâuri apa sărea peste prunduri.

Anotimpurile calde, sunt plăcute şi frumoase!
Şi în grija Celui Sfânt, ele-aduc pentru hrănire
Celui ce zilnic trudeşte, voia bună-n mulţumire,

După munca îngrijită, roade multe şi gustoase,
Pe-agricultor bucurându-l, c-anul a adus rodire,
Strângându-le-n veselie, din câmpiile mănoase.

Flavius Laurian Duverna
02 noiembrie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/99197/sonet-de-noiembrie-i