Dumnezeul meu
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pâinea Vieții
Categorie: Laudă și închinare
Dumnezeul meu, Te laud, pentru clipa de-ncercare,
Pentru c-ai făcut posibil, să-nţeleg cât eşti de mare,
Pentru că în rugăciune, pot s-ajung până la Tine
Şi să-Ţi cer iubite Tată, să Te îngrijeşti de mine.

Dumnezeul meu, Te laud, pentru viaţa ce mi-ai dat,
Pentru fiecare rază, pentru planul minunat,
Pentru măiestria care, a făcut din lut fiinţa
Şi pentru a Ta iubire, ce a pus în om credinţa.

Dumnezeul meu, Te laud, pentru tot ce mă-nconjoară,
Pentru aer, pentru apă, pentru zori şi pentru seară,
Pentru perfecţiunea-n care Tu m-ai aşezat în lume
Şi pentru a Ta-ndurare, prin care mi-ai dat un nume.

Dumnezeul meu, Te laud, pentru har şi bunătate,
Pentru că în orice lucru, Ţie-Ţi dau întâietate,
Pentru-a mea salvare, Tată, ce din veac ai plănuit
Şi pentru Isus Mesia, ce pe cruce a murit.

Dumnezeul meu, Te laud, pentru Duhul Tău cel Sfânt,
Pentru dulcea revărsare, ce-ai trimis jos pe pământ,
Pentru gânduri, pentru fapte şi pentru înţelepciune,
Ai făcut din min-văpaie, când eram doar un tăciune.

Mulţumesc Tată din ceruri, c-ai deschis drumul spre cer,
Nu-i o taină pentru nimeni, nici tabu şi nici mister,
Prin neascultare, omul a căzut din cerul sfânt,
Prin credinţă astăzi poate, să-şi ia zborul, cu avânt.

31/10/12, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/99132/dumnezeul-meu