Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce,
Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce.
Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara
Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara.

Mi-e greu să înţeleg Isus, că mă iubeşti, când sufăr,
Sunt frânt, lovit, de valuri dus, o viaţă, într-un cufăr.
Sunt ferecat în loc încins, cuptor de mistuire,
Cât să rezist? Sunt un învins, nu văd nici o ieşire!

Şi calc gemând pe cărărui, ce duc uşor spre culme,
Un pas trudit, al nimănui, pribeag fără de nume.
Ce să mai cred, o, Domnul meu, când lupta e-o povară?
Căci şi ce-i fulg, la mine-i greu şi treapta e o scară.

Nu văd soluţii nicăieri, deşi mă-ncred în Tine,
În noapte-aud un glas: "Să speri, curând îţi va fi bine!"
Ce pot să fac Isuse drag, în clipele amare?
Aştept tăcut s-apari în prag şi să mă duci spre soare.

Eu ştiu că-s slab, dar e prea greu să duc zeci de ocale,
Sunt doar un om, Tu, Dumnezeu, Tu munte şi eu vale.
Te rog Preasfinte să îmi dai a Ta eliberare,
Să-mi pui în suflet colţ de rai, balsam de vindecare.

Şi orice s-ar ivi, să duc, tăcut, stingher-nainte,
Nu sunt uitat, un cuib de cuc… Sunt fiu, Tu un Părinte!
Tot ce există pe pământ, e cu a Ta ştiinţă,
Învaţă-mă să rabd, să cânt şi dă-mi Tu biruinţă!

Atunci când lacrimile curg, rubine pe obraji,
Să-mi dai puterea unui murg şi verdele din brazi,
Să înţeleg lucrarea Ta, în tot ce nu cuvântă,
Să strig oricând “Aleluia!” în bucurie sfântă!

24/10/12, Barcelona- Lucica Boltasu