Din toamnă în toamnă cad frunze roșcate,
Din toamnă, din toamnă acest zbor le dor
Și vânturi se zbat căutând libertate
De pomi, încâlcite în crengile lor.

Din toamnă în toamnă pășesc zile calea,
Din toamnă, din toamnă porniri se petrec,
Iar lacrimi de arbori luaseră valea
S-atingă în tihnă-nălțimi de culbec.

Din toamnă în toamnă privirea se-mprăștie,
Din toamnă, din toamnă vise-au emigrat
Și parcă le-aud suspinând românește
Că nu și-au găsit fericirea-n alt stat.

Iar sufletul meu înapoi le îndeamnă
Să poată să-audă iar basmul frumos
Și ele se-ntorc bosumflate în toamnă
Jelind românește că-aici s-au întors.

Lor inima mea ce le poate propune? –
Nu are priveliști, foieli ori venit...
Din toamnă în cer mulțumi-o rugăciune
Că visele mele acasă-au venit.