Atotputerea Ta, o, Doamne!

Atotputerea Ta, o, Doamne
Ce-a fost văzută în creare,
E-atât de-ntinsă şi de mare
Că Universul n-o cuprinde
Prin măreţia-I ce se-ntinde,
Ea fiind puterea creatoare!

Atotştiinţa-Ţi mare Doamne
E mai presus de-orice ştiinţă
Şi-ntrece-a lumii cunoştinţă,
Căci Tu posezi misterul Ei
Văzut prin prisma Dragostei,
Când tot la Tine-i cu putinţă!

Atotînţelepciunea-Ţi, mare
Cât Ea ne-a fost descoperită
În lumea care-a fost zidită,
Cu-atâtea taine-nconjurată
Va fi-o problemă cercetată,
Şi-aici, şi-n lumea mântuită!

Ne minunăm, iubite Doamne
Că minţii noastre i-ai prezis
Să zboare-n zările de vis,
Că-n verva sfântă a bucuriei
Tu i-ai dat gândul veşniciei,
Pentru pământul nou promis!

Flavius Laurian Duverna
04 octombrie 2012