În sinistra tăcere mă pun ca să scriu
Ce în rugă nu aș putea ca să exprim
Mă apasă-o durere, în mine-i pustiu
Un gol... e rugină, m-așteaptă-un sicriu
Mi-am gonit fericirea și am ales chin...

Mă consum în durere și am o-ntrebare
Ce-mi răsună-n adânc, tulburându-mi ființa
Mă-ntreb: "pentru mine mai este iertare?
S-o merit în viața-mi ce n-are culoare
Mai am oare-n mine ascunsă credința?"

Când tot ce mai vreau, e să știu că nu vreau
Așa să-mi târăsc existența damnată;
Când alții ca mine-n credință creșteau,
Eu căzut mai doresc doar în brațe să-I stau
Reprimind bucuria și pacea curată...

De vrei să mă judeci, ești liber s-o faci
Lovește de vrei, fiindcă știu că o merit!
Te rog doar, când strig disperat să nu taci!
Fă-mi ce vrei, nicidecum pierdut să nu mă lași
Vreau să fiu doar al Tău: credincios și smerit!

Amin.