Te-aş îmbrăca în aur, scumpă ţară
Ţi-aş aşeza cununi de dor...
Dar despărţirea, nu-i uşoară
Şi aşa cum tu arăţi acuma,
'Mi dai lacrimi, ce mă dor.
Mă dor, iubirile uitate,
De jalea doinelor, mi-e dor
De munţii tăi, ii înflorate,
De maicile în şezători.
... Dar ce aud?
Te vor tăia şi sfârteca hainii?
Ne spun căci:
-"Dacia? N-a existat!
C'aicea, n-ar trăi românii?"
O, Doamne mare!
Ce grozavie!
Ce păcat!
Au biciuit orice adevăr!
Au smuls din rădăcini, trecutul!
... Copiii tăi, cei din morminte
Se aud... si mă-nfior:
-"Viteji, să treceţi Prutul!"
L-au îngropat!
Ăst adevăr, se vrea...UITARE!
Şi vor să-mpartă între ei, pământul
Ca şi cămaşa Ta,
În vinerea cea mare.
Ce vor hainii?
Să omoare ce este românesc,
Aceasta este-a lor crezare?
Să şteargă, greu din temelii
Credinţă şi onoare!
- Ne-om apăra!
Doinind, cântând şi binecuvântând
Pe El, pe scumpul Creator
Poate... Se va-ndupleca,
De scumpul nost' popor;
- Trăiască Domnul peste România!
Trăiască Domnul Cel Îndurător!