Când venim pe lume...
Autor: Vladimir Pustan
Album: Dulcele sărut al singurătăţii
Categorie: Diverse

           Când venim pe lume, venim cu o comoară de neimaginat- sufletul. Despre partea imaterială din noi Isus a zis că e mai valoroasă decât toate bogăţiile lumii: „Şi ce-i foloseşte unui om să câştige toată lumea dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8:36)

           Un lucru este de valoare datorită omului de valoare care l-a creat. O vioară este valoroasă când a lucrat-o Stradivarius, o motocicletă când e făcută de Harley şi Davidson, un tablou când e iscălit de Rembrandt.

           Sufletul nostru e opera Marelui Creator, este suflarea Lui, poartă iscălitura Lui, de aceea e valoros. Sufletul e făcut de Dumnezeu şi e mai valoros ca toţi Rembranzii, Stradivariuşii la un loc, pentru că ei sunt creaturi, dar El e veşnic.

 

 

 

 

 


                                                                                                                   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/98076/cand-venim-pe-lume