Văzutu-mi-am a mele drumuri

Văzutu-mi-am a mele drumuri
Cum tot mai mult se îndepărtau
De stația finală „Ceruri”
Și tot mai mult se-apropiau
Prin circumstanțe, ași zice, „iaduri”
De halte mici care ardeau...

O, mă îmbulzeau atâtea gânduri
În minte, în suflet... și dureau!
Speranțe slabe, printre rânduri
De disperare se nășteau
Dar stâncoasele-mi pământuri
Speranțe bune nu hrăneau!

Pe ici-colea, bătuți de vânturi
Doar spinii vitregi mai creșteau...
Iar unii-mi tot vorbeau de râuri
Cu apă vie ce curgeau...
Curgeau, curgeau încă din ceruri
Dar lutul meu nu-l adăpau,

Căci era prea cuprins de geruri
Și toate „apele” înghețau
Lovite drastic de „de ce-uri!”
Stăpânu-a spus atunci: „Îți dau
Un Soare din Înalturi
Să te încălzească, și-apoi vreau

Să seamăn grâu pe-a tale piscuri.”
În timp ce holdele creșteau
Cu spice mari lăsate-n lături
Ce-n Mândrul Soare se scăldau,
Prin munți, cumplitele-mi omături
În ape dulci se preschimbau...

Se întețeau a vieții noi țesuturi,
În timp ce vechile-mi piereau
Și-acuma văd că merg alături
Cu cei ce Cerul țintă-L au.

30/09/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)