Cand Dumnezeu isi pune amprenta
Autor: antonela
Album: Ganduri
Categorie: Diverse

In viata avem de rezolvat multe probleme. Avem impresia ca n-o sa le putem duce, ca nu vom ajunge la capat, cand se napustesc asupra noastra cu o viteza ce ne sperie. Da, daca luam asupra noastra toate poverile, nu vom reusi. Insa, cand avem la carma pe Isus si ne bizuim pe Cuvantul Sau care a zis clar ca nu ne va lasa, negresit ca vom trece cu bine peste orice problema.

 
 "Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi." 1 Petru 5:7
 
Cu siguranta ca fiecare are lucruri din trecut lasate nerezolvate. Dumnezeu vrea sa lucram cu credinciosie, sa reparam, cu ajutorul Sau, aceste greseli: fie ca ne-am certat cu cineva si nu ne-am impacat, fie ca nu am invatat la timp la examene si am ramas cu restante si lista poate continua. 
 
E greu sa reparam ce stricam. E foarte greu, dar nu imposibil. La Dumnezeu totul este cu putinta, daca vom crede. In primul rand trebuie sa ne recunoastem greselile si sa cerem ajutor, de la El si ulterior, sub calauzirea Sa, de la oamenii autentici, care ne pot ajuta sa reparam ce am stricat. Dumnezeu ne va calauzi, spre acei oameni, care pot sa vada prin ochii Sai rezolvarea problemelor cu care ne confruntam, incuranjandu-ne sa nu ne dam batuti, ci sa luptam pana la capat. 
 
Acest proces de reparare a greselilor dureaza si daca nu avem ochii atintiti spre El, spre Cuvantul Sau, foarte usor putem abandona. Bineinteles ca, doar cel Rau vrea sa abandonam, impregnandu-ne in minte idei precum: nu esti bun de nimic, nu vei reusi, ai clacat, nu esti vrednic de ajutorul Sau, esti un ratat.
 
 Dumnezeu vrea sa ne sfintim, sa fim tot mai asemenea Lui. De aceea, El, pentru ca isi iubeste copiii, se implica cu drag in fiecare problema, dorind sa ne ajute in acest sens. Mai mult de atat, El vrea sa fim cap, nu coada, sa Il reprezentam la inaltime, potrivit chemarii ce ne-a facut-o. Daca ne uitam foarte bine pe paginile Sfintelor Scripturi vedem ca, Domnul lupta pentru copiii Sai, nelasandu-i in deznadejde, in umilinta si lipsiti de orice ajutor. 

"Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.”Exod 14:14
 
Ori de cate ori vom avea de trecut prin probleme care depasesc capacitatea noastra de intelegere, sa nu uitam ca Dumnezeu e cu noi, ne iubeste foarte mult si ca va lupta pentru noi. Noi sa ne facem partea asa cum trebuie, din toata inima, ca la carte, iar El va interveni miraculos, in rezolvarea problemelor noastre. 
 
Cand Dumnezeu isi pune amprenta, ramanem uimiti si fara cuvinte. Nici prin gand nu ne-ar fi trecut o astfel de miscare a lucrurilor. Dar, cine e ca Domnul nostru? Nimeni. El stapaneste peste intreg Universul si face ce vrea. Asta trebuie sa ne dea incredere, bizuindu-ne mereu pe ajutorul Sau. Sa nu uitam sa-I aducem slava, pentru modul miraculos in care a intervenit in problemele noastre. Neincetat sa zicem: "Mare esti Tu, Doamne! Slava Tie!"
 
 Interventia Sa nu se datoreaza faptelor noastre bune sau a vreunui privilegiu pe care il consideram noi ca l-am fi adus inaintea Sa. Nu, nicidecum. El intervine spre a-Si arata Slava, Puterea, Dragostea si Bunatatea fata de copiii Sai. De asemenea, Domnul vrea sa ne invete sa depindem mereu de El, de ajutorul Sau, indiferent de natura problemei, caci doar prin interventia Sa vom reusi, bineinteles, daca noi ne vom face partea asa cum se cuvine.   
 
El merita toata slava, cinstea si onoarea deoarece este Dumnezeu, Stanca si Adapostul nostru in orice vreme. Sa ne bizuim pe El oricand, caci Mare este Domnul si vrednic de lauda. Amin! 
 
Va incurajez sa va incredeti doar in Domnul, orice problema va aparea pe calea voastra!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/97937/cand-dumnezeu-isi-pune-amprenta