Vis        
        
            Autor: Victor Bragagiu
            Album: fara album
            Categorie: Zidire spirituala
        
        Pe copacu-ncărcat tot în muguri
Aş visa să răsară frumos
Nu puzderii de roade şi struguri,
Nici frunzişul  şoptind  mătăsos,
Ci-aş dori ca din orişice colte,
Nesfârşite-n Credinţă de vii
Spre-nălţarea senină a boltei,
Să se-avânte aripi azurii.
Necătându-şi un ritm cu o rimă
Ori  vre-un glas orator-vorbăreţ,
Să recite poezia sublimă
Pentru zborul lor fără de preţ.
Orice slovă le-a fi-n mulţumire
Că n-au strâns doar rugină în nopţi,
Ci-n cuvinte trăite-n Iubire
Se  ridică  din starea  de morţi.
Traiul lor doar cu zbor să declame,
Iară viaţa să  vadă pătruns
Cum le cresc grijuliile  palme
Şi  le-nalţă  de sus  în mai sus.        
Preluat de la adresa:
            https://www.resursecrestine.ro/poezii/97603/vis