Pregătire pentru cea de-a doua venire (3)
Autor: Watchman Nee
Album: Cântarea cântărilor
Categorie: Meditatii

   "Căci dragostea este tare ca moartea", şi cine poate face moartea să-şi slăbească strânsoarea, jalea părinţilor, lacrimile unei soţii, inima frântă a prietenilor, nimic nu poate birui puterea morţii. Moartea îşi păzeşte victimile cu străşnicie, într-o strânsoare de menghină, de neclintit şi de nezdruncinat. "Dacă Tu mă iubeşti, atunci voi fi întărită pe vecie, pentru că dragostea Ta nu poate fi nicicând mai slabă prin moarte, iar din mâna Ta nu mă poate smulge nimic, niciodată. Pentru că mă iubeşti, mă vei urmări cu o gelozie sfântă, căci "gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor". Dacă mă pedepseşti, o faci ca să-mi păstrezi dragostea întreagă, pentru că Tu nu îngădui nici un lucru să-mi înstrăineze inima de Tine. Cu cât ai mai mult nevoie de mine, cu atât mă vei ţine mai strâns, pentru că nu vrei să Te desparţi de nici o părticică din mine. Privirea Ta nu suferă ca preaiubita Ta să fie întinată de atingerea lumii sau să fie atrasă de o altă dragoste.

   De aceea, Îţi aparţin cu totul; şi atunci vei fi gelos, pentru că din vremuri imemoriale Tu eşti "un Dumnezeu gelos" (Exod 20.5). Nu ne-au dat chiar binecuvântaţii apostoli ai Domnului învăţătură despre gelozia lui Dumnezeu, când Pavel spunea "Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu" (2 Corinteni 11.2)? Ce-ar mai putea fi în mine care să stea în calea geloziei Tale? Tu îi vei nimici pe toţi vrăjmaşii Tăi şi vei îndepărta orice piedică pe calea unirii noastre în dragoste, până ce vei rămâne Supremul Domn pentru mine, neîmpărţindu-mă cu nici un rival. Dar atunci, Preaiubitul meu, voi fi păstrată de Tine ca o mireasă neprihănită, până când Te voi vedea faţă către faţă.

   Ştiu, Doamne, că gelozia e neînduplecată ca locuinţa morţilor. Ce poate fi mai neînduplecat de atâta? Când mormântul răpeşte tot ce e mai scump, mai demn de iubit, mai greu de părăsit, el nu se lasă înduplecat de rugăciunea nimănui, făcută pe temeiul că ar fi răpit pe cineva care era drag, demn de iubit şi greu de părăsit. Mormântul nu se va lăsa niciodată mişcat de lacrimi. Nici jalea şi rugăminţile nu-i pot schimba intenţia. Mormântul nu recunoaşte nici un prieten, nici o milă, nici o simpatie, nici un sentiment. Este, din acest punct de vedere, de neînduplecat. Iar dacă eu mă încredinţez Ţie, ca mireasă neprihănită, spre a-Ţi aparţine doar Ţie, şi dacă Tu mă găseşti în acea dragoste care stârneşte în Tine o gelozie sfântă, atunci Tu îmi vei păzi dragostea, chiar dacă aceasta va însemna darea deoparte a insistenţelor celor dragi, sau a rugăminţilor prietenilor sau a lacrimilor celor iubiţi. Numai veghea geloziei Tale mă va ţinea în siguranţă.

   "Jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnbului". Tu eşti, Domnul meu, Iehova, "un foc mistuitor" (Evrei 12.29). Dragostea Ta pentru mine şi gelozia Ta care veghează asupra mea sunt ca o flacără, ca un foc aprins care mistuie pe de-a întregul tot ce este lipsit de valoare şi inflamabil, tot ce este vremelnic şi stricăcios, tot ce aparţine lumii şi este pieritor şi trecvător. (8.7)

   "Dragostea Ta, Doamne, şi flacăra din focul cel dumnezeiesc nu pot fi stinse de "apele mari" ale încercărilor şi suferinţelor, nici de "râurile" pe care le varsă prigoana Vrăjmaşului. Nici încercările şi nici prigoana nu pot fi piedici în calea dragostei Tale pentru mine. O dragoste ca a Ta nu poate fi nici cumpărată, nici înlocuită."

   Limbi omeneşti sau limbi cereşti nu au nici un preţ în afara dragostei Tale. Darul proorociei, pătrunderea tuturor tainelor sau căpătarea tuturor cunoştinţelor ori a credinţei desăvârşite nu sunt îndeajuns pentru a fi date în schimbul dragostei Tale. De-ar fi să-mi dau toate averile pentru hrana săracilor şi trupul să-mi fie ars ca înlocuitor al dragostei Tale, n-ar fi decât lucruri demne de tot dispreţul. Ele se pot compara cu avuţia unei case, dar nu pot fi date în schimbul realităţii marii Tale iubiri.

   "De aceea, o, Domnul meu, n-am căutat să-Ţi câştig dragostea sporindu-mi slujirea sau petrecând mai mult timp în slujba Ta sau chiar reîntărindui-mi dedicarea. Nu pot decât să-mi aduc trupul ca o jertfă vie înaintea Ta, Cel care m-ai iubit mai întâi. Mă dăruiesc pe mine însămi ca una care să nu fie altceva decât ţinta iubirii Tale".

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/97302/pregatire-pentru-cea-de-a-doua-venire-3