Un singur om în biserică
Autor: Samanta Buna
Album: fara album
Categorie: Diverse

 

Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!
Eclesiastul 11.1

Predicatorul Dr. Lyman Beecher trebuia să ţină locul unui preot de la ţară într-o zi friguroasă de iarnă. Era multă zăpadă şi reuşi cu greu să ajungă în acel sat. Datorită vremii nefavorabile, biserica era goală; un singur om tânăr şedea pe o bancă. Dr. Beecher s-a gândit că ar putea renunţa la ţinerea predicii datorită numărului atât de mic de vizitatori, dar apoi îşi dădu seama că nu are voie să facă aşa ceva. Astfel începu cu inima deznădăjduită şi nu lăsă nimic din slujbă: nu scurtă nici cântarea, nici predica. După ce încheie totul, coborî în grabă scările amvonului pentru a schimba câteva cuvinte cu singurul ascultător, dar acesta dispăruse.

După aproximativ 20 de ani, Beecher sosi cu trenul într-un sat unde un domn i se adresă şi îl salută chiar cu numele. „Dar nu vă cunosc“, spuse Beecher străinului. „Probabil“, replică acesta, „dar odată am fost împreună într-o casă în timpul unei zile friguroase de iarnă.“ – „Când a fost aceasta?“ întrebă Beecher. „Nu vă aduceţi aminte că în urmă cu 20 de ani aţi predicat unui singur om?“ – „Ba da“, exclamă Beecher surprins, „iar dacă dumneavoastră sunteţi acel om, să ştiţi că atunci am dorit mult să vă salut.“ – „Da, eu sunt acel om, iar acea predică m-a condus la Mântuitorul şi între timp, prin harul lui Dumnezeu, am putut conduce şi eu pe alţii la Domnul Isus.“

 
 
 

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/97134/un-singur-om-in-biserica