De lacrimile mi s-ar strânge toate-n ape
Șuvoi să curgă,preligând al meu obraz ,
Spre Domnul să mă-nalțe mai aproape,
Să mângâie și să aline-al meu necaz;

Dacă-aș putea să-I spun a mea durere,
Cum deavolul, șiret, rău m-a rănit,
Ștergând și bucurii și mângâiere,
Vrând să mă facă mai nefericit;

Cum a lovit și mi-a străpuns a mea inimă,
Vrând ca să-mprăștie tot rodul adunat,
Să smulgă-ai mei lăstari din rădăcină,
Să-i ducă în abisu-ntunecat.

O, de-ar putea o lacrimă a spune
De unde-a izvorât și unde a ajuns.
Din răni adânci, săpate și din urme
De ghearele haine ce-n suflet au pătruns.

Un plan mârșav ce deavolul îl face,
Suflete scumpe, să le-arunce în noroi,
Dar nu-i va reuși! Să plece-n pace,
Căci Domnul Dumnezeu este cu noi!

Lupta-vom câtă vreme Domnul încă
Ne dă viață și putere să 'nălțăm,
Prin rugăciune, o strigare-adâncă,
Din suflet, un altar să ridicăm.

Nu vom tăcea: prin greu, printre suspine,
C-avem un Tată-n cer, ce-I Dumnezeu!
El poate totul, și puterile-I divine,
Va șterge, în curând, suspinul meu!