Mama
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Sublimul Dragostei
Categorie: Diverse
O, mamă, dulce mamă,
Mi-e dor de chipul tău,
De ochii-n care cerul
Şi-a revelat misterul,
Lăsat de Dumnezeu.

Tu ai luptat măicuţă,
Cu boli şi suferinţi,
Din fragedă pruncie,
Ai fost o torţă vie,
O sfântă printre sfinţi.

Ai dus cu demnitate,
Poveri greu de purtat,
Te-ai încrezut în Domnul
Şi-ai înflorit ca pomul,
Ce ape l-au udat.

Ai fost precum păstorul,
Ce-şi ţine turma lui,
Ai alergat întruna,
Să dobândeşti cununa,
Urcând pe cărărui.

Dar fost-au văi destule,
Pe unde-ai poposit,
În umbra lor, amarul,
Te mistuia ca jarul,
Tu mai mult te-ai sfinţit.

Prin tine mamă dragă,
Am învăţat şi eu,
Ce-nseamnă dăruirea
Şi mai ales jertfirea,
Slujind lui Dumnezeu.

Trecut-au ani ca vântul
Şi mamă, tu te-ai dus,
Te-ai dus în veşnicie,
Dar ce mai bucurie,
Căci eşti lângă Isus.

Veghează mamă dragă,
Să mă păstrez curat,
Când va veni sorocul,
Să-mi las glia şi locul,
În cer să fiu luat.

Acolo-n Ţara Sfântă,
În Casa cea de sus,
Să ne vedem odată,
Eşti binecuvântată,
Căci eşti lângă Isus!

31/07/2012, Deva- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/95742/mama