Cine sunt acei de care
Autor: Ioan Hapca
Album: Din vicisitudinile vieții
Categorie: Zidire spirituala
Cine sunt acei de care
Se dezgustă Tatăl Sfânt?
Cei ce nu dau ascultare
Întregului Său Cuvânt!

Nu-i destul să spui că crezi
Fiind un om religios,
Ci plin de har și de dovezi
Să mergi pe cale glorios

Împlinind Cuvântul Sfânt
Și fiind un conlucrător
Cu Dumnezeu, pe pământ,
Să aduci rod nemuritor.

Urmând Calea și Adevărul,
Adică pe Domnul Isus,
Să ți se înmulțească rodul
Credinței date de sus.

De nu ești pe drumu îngust
Cauza-i vreo neascultare
Și atunci, fiindcă n-ai gust
Vei fi călcat în picioare...

O credință ne-a fost dată
Și avem prin Domnul Isus
Neprihănirea Lui, toată
Și un gust ceresc, nespus.

Asta doar de-L ascultăm
Și cu toată dragostea
Pe a Lui urmă călcăm
Slăvindu-L de-a pururea.

Unde se păcătuiește
Gustul îndată dispare
Și Domnul nu părtinește
Pe acel ce gust nu are,

Ci îl va vărsa din gură
Ca și pe ceva alterat
Și-n pustiul plin de ură
Poate pieri, lepădat!

Sigur, toți păcătuim
Dar nu persistăm în păcat,
Ci zilnic ne tot pocăim
Și căutăm un trai curat!

Dacă nu vrem să pierim
Ca Israel, în pustie,
În clocot să ne dorim
A trăi-o credință vie!

Să fim sare și lumină
Cât vom trăi pe pământ
Și Domnul o să ne țină
Vii în veci, în Ceru-I Sfânt.

Zaragoza 29/06/2012
de Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/94661/cine-sunt-acei-de-care