Și-a dezbrăcat mantaua arămie

Și-a dezbrăcat mantaua arămie
Și a rămas în jur, pustiu și gol...
Pe-afară, umblă toamna cea târzie
Prin vânt și frig, nemaigăsindu-și loc.

Parcă-și ia zborul cu aripi ca de aer
Să plece vrând pentru un an întreg
Ne tot transmite ne-nțeles mesajul:
Ce facem, tu și eu? Că anii trec...

Ne-apropiem de-a Domnului căldură?
Ori căldicei prin frig vrem să zăcem?
Ne tot îmbie Domnul prin natură
Dar noi, ne facem că nu-nțelegem.

Ferice de acel care receptă
Prin unde care vin din Duhul Sfânt
Și dragostea divină o acceptă
Căci el nu va rămâne pe pământ.

Va moșteni Împărăția dreaptă
Împreună cu Acel ce-a suferit.
Va înțelege taina înțeleaptă
Din ce cămară, toamna a venit.