Judecată
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Trezire si veghere
Că îngerii cântau din tării se încântă o lume,
Că daruri de preţ Împăratului magii au dat,
Că-au fost acolo şi nişte ciobeni fără nume
Chiar nişte-animale domestice s-au observat.

Dar ziua, atunci, Ana citea din Scriptură
Cătând să adune înţelepciune şi har,
Caiafa rostea rugăciuni frumoase din gură
Ştiind că credinţa lui nu va fi în zadar.

Case de rugăciuni cântau cu palmele ridicate
Slavă Dumnezeului unic ce-i ştie din cer,
Iar preoţi în Templu cu mânecile suflecate
Omorau miei şi hulubi ca jertfe-mbătătoare pentru-Adevăr.

Întregul Izrael ştia că vine Mesia
Să omoare toţi necredincioşii ce nu sunt ca ei,
Iar din poporul lui Dumnezeu să smulgă robia
Dând întregul Pământ sub oblăduire la iudei.

În toate-adunările se vorbea cum va veni Împăratul
Şi cum i-a pedepsi şi nimici pe păgâni,
Această-ntâlnire o pregătea chiar şi Irod cu palatul
Bătând o monetă în cinstea Mesiei cu palmieri şi măslini.

Şi nu intuiau nici unul că Dumnezeul
Cărui ei se închinaseră cu-atâta şi-atâta sârg
Îi va da pe mâna Romei păgâne pentru tot răul
De vor fi toţi aduşi fără milă robi-marfă la târg.

Însuşi Fiul a pus ştampila pe textul sentinţei
Pe care cu Viaţa era scris hotărât şi concis:
Dacă-ai schimbat în religie Duhul Viu a Credinţei
Lumii aceste-i necredincioase rob vei fi pe vecie transmis!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/93224/judecata