Viata predata
Autor: David Wilkerson
Album: fara album
Categorie: Diverse

„A preda.” Ce vă spune acest cuvânt? În termeni literali cuvântul a preda înseamnă „a ceda ceva unei alte persoane.” Acesta mai semnifică a renunţa la ceva dăruit ţie. Aceasta ar putea include posesiunile tale, puterea, scopurile şi chiar viaţa ta.

Creştinii de azi aud multe despre viaţa predată. Dar ce înseamnă exact acest lucru? Viaţa predată este un act de a dărui înapoi lui Isus viaţă dăruită ţie. Este renunţare la control, drepturi, putere, direcţie şi toate lucrurile pe care le faci şi le spui. Înseamnă a supune totalmente viaţa ta în mâinile Lui, a face cu ea ceea ce doreşte El.

Însuşi Isus a trăit o viaţă predată: “Căci m-am popogrât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). „Eu nu caut slava Mea” (8:50). Cristos niciodată nu a făcut nimic de unul singur. El n-a făcut nici o mişcare şi n-a spus nici un cuvânt fără a fi instruit de Tatăl. „...nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu....Pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (8:28-29).

Predarea totală a lui Isus Tatălui este un exemplu al modului în care noi toţi trebuie să trăim. Ai putea spune: „Isus a fost Dumnezeu întrupat. Viaţa Lui a fost predată înainte ca El să fi venit pe pământ.” Dar viaţa predată nu este impusă nimănui, inclusiv şi lui Isus.

„Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:17-18).

Isus spunea: „Să nu înţelegeţi greşit. Actul de predare a sinelui stă totalmente în puterea Mea s-o fac. Eu aleg să îmi dau viaţa. Nu fac acest lucru pentru că cineva mi-a spus s-o fac. Nimeni nu-mi ia viaţa de la mine. Tatăl Meu Mi-a dat dreptul şi privilegiul de a-Mi da viaţa. El, de asemenea, Mi-a dat alegerea de a nu bea paharul şi de a evita crucea. Dar Eu aleg să fac aceasta, din dragoste şi din deplină predare Lui.”

Tatăl nostru ceresc ne-a dat la toţi acelaşi drept: privilegiul de a alege o viaţă predată. Nimeni nu este forţat să-şi predea viaţa lui Dumnezeu. Domnul nostru nu ne impune să ne sacrificăm voinţa noastră şi să-i dăm Lui vieţile noastre. El ne oferă în mod liber o Ţară Promisă, plină de lapte, miere şi fructe. Dar noi putem alege să nu intrăm în acel loc al plinătăţii.

Adevărul este că noi putem avea atât de mult din Cristos cât dorim. Putem merge atât de adânc în relaţia cu El cât alegem, trăind totalmente prin Cuvântul şi călăuzirea Sa.

Posted byDavid Wilkerson

vineri, februarie 11, 2011

PREGĂTIŢI PENTRU ORICE CRIZĂ

Atunci când te loveşte o criză nu ai timp să te încurajezi în rugăciune şi credinţă. Dar cei care au fost cu Isus sunt deja pregătiţi.

Un cuplu ne-a scris recent la misiunea noastră într-un duh care a dezvăluit faptul că ei fuseseră cu Isus. Fiica lor în vârstă de 24 de ani plecase cu o prietenă în oraş şi un bărbat nebun le-a răpit pe ambele fete. Apoi el a omorât-o pe fiica lor într-un mod înfiorător.

Cuplul era în şoc. Prietenii şi vecinii lor se întrebau: „Cum ar putea supravieţui vreun părinte o astfel de tragedie?” Cu toate acestea, peste o oră Duhul Sfânt venise la acel cuplu îndurerat, aducând mângâiere supranaturală. Desigur că în zilele de durere care au urmat, acei părinţi îndureraţi au continuat să-L întrebe pe Dumnezeu de ce. Cu toate acestea, în tot acest timp ei au experimentat o linişte şi o pace divină.

Oricine îi cunoştea pe aceşti părinţi era uimit de liniştea lor, dar acel cuplu fusese pregătit pentru momentul lor de criză. Ei ştiuseră tot timpul că Dumnezeu niciodată n-ar permite să se întâmple nimic cu ei fără un anumit scop. Şi atunci când a sosit vestea îngrozitoare, ei nu s-au prăbuşit.

De fapt, aceşti părinţi şi copilul lor care a supravieţuit au început să se roage pentru ucigaş. Oamenii din oraş nu puteau accepta acest lucru. Dar cuplul evlavios vorbea şi învăţa despre abilitatea lui Dumnezeu de a da putere, indiferent de ce s-ar întâmpla cu ei. Oamenii din oraş au recunoscut puterea lor ca venind numai de la Isus. Nu după mult timp ei spuneau despre acest cuplu: „Ei sunt o minune. Aceştia sunt într-adevăr oamenii lui Isus.”

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoie. De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii” (Psalmul 46:1-3).

Posted byDavid Wilkerson

joi, februarie 10, 2011

DUMNEZEU ESTE CU EI

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13).

Vedem în Fapte 4 că în timp ce Petru şi Ioan stăteau aşteptând pronunţarea judecăţii, omul care fusese tocmai vindecat stătea cu ei. Acolo, în carne şi oase, era dovada vie că Petru şi Ioan fuseseră cu Isus. Acum, în timp ce conducătorii sinagogii priveau la ei, „fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă” (Fapte 4:14).

Ce au făcut Petru şi Ioan când au fost eliberaţi? „S-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii” (4:23). Sfinţii din Ierusalim s-au bucurat împreună cu cei doi ucenici. Apoi ei s-au rugat: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus” (4:29-30). Ei se rugau: „Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru îndrăzneala pe care ai dat-o fraţilor noştri. Dar noi ştim că acesta este doar începutul. Te rugăm, ajută-ne să fim îndrăzneţi de a vorbi cu siguranţă sfântă şi asigură o dovadă vizibilă că Tu eşti cu noi.”

Fără nici o îndoială, Petru şi Ioan văzuseră privirea de resemnare de pe faţa preoţilor atunci când ei şi-au dat seama că aceştia fuseseră cu Isus. Probabil că Petru i-a făcut lui Petru cu ochiul şi a spus: „Dacă numai ar şti ei. Ei îşi aduc aminte numai faptul că noi am fost cu Isus câteva săptămâni în urmă. Ei nu-şi dau seama că noi am fost cu Stăpânul înviat de atunci încoace. Tocmai am fost cu El, în camera de sus. Apoi, în această dimineaţă am fost cu El în timp ce ne rugam în celula noastră. Iar când vom ieşi de aici, ne vom întâlni cu El din nou.”

Iată ce se întâmplă cu bărbaţii şi femeile care petrec timp cu Isus. Atunci când ei termină timpul lor petrecut cu Cristos, El este cu ei oriunde ar merge ei.

Posted byDavid Wilkerson

miercuri, februarie 09, 2011

ÎNDRĂZNEALĂ SFÂNTĂ ŞI AUTORITATE SPIRITUALĂ

Cu cât mai mult timp petrece o persoană cu Isus, cu atât mai mult aceasta devine ca Cristos, în puritate, sfinţenie şi dragoste. În rezultat, umblarea sa curată produce în ea o mare îndrăzneală pentru Dumnezeu. Scriptura spune: „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbe 28:1). Cuvântul pentru îndrăzneşte în acest verset semnifică „sigur, încredinţat.” Anume acest fel de îndrăzneală au văzut fruntaşii sinagogii în Petru şi Ioan în timp ce aceştia slujeau (vezi Fapte 4:1-2).

În capitolul anterior (Fapte 3) Petru şi Ioan s-au rugat pentru un cerşetor olog şi el a fost imediat vindecat. Vindecarea a produs o mare agitaţie prin tot templul, şi printr-o încercare de a-i opri pe ucenici de la împărtăşirea credinţei în Cristos, liderii religioşi i-au arestat şi ¬¬¬¬¬i-au adus în faţa judecăţii publice.

Petru şi Ioan s-au întâlnit cu conducătorii sinagogii, dar Biblia nu ne oferă prea multe detalii despre această scenă în Fapte 4. Cu toate acestea, pot să vă asigur că liderii religioşi au orchestrat totul să fie cu pompă şi ceremonie. Mai întâi, demnitarii, în mod solemn, şi-au luat locul pe scaunele catifelate. Apoi au urmat rudele marilor preoţi. În sfârşit, într-un moment de anticipare tăcută, marii preoţi au păşit trufaş. Toţi s-au închinat în timp ce preoţii treceau pe alături, mergând cu aroganţă prin sală până la scaunul de judecată.

Toate acestea aveau scopul de a-i intimida pe Petru şi Ioan. Dar ucenicii n-au fost intimidaţi deloc. Ei fuseseră cu Isus prea mult timp. Mi-l imaginez pe Petru gândindu-se: „Să se înceapă odată această întrunire. Daţi-mi doar amvonul şi eliberaţi-mă. Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru această adunare. Îţi mulţumesc, Isus, pentru că-mi permiţi să predic Numele Tău acestor oameni care merg împotriva lui Cristos.” Fapte 4:8 încep cu: „Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt...” şi aceasta îmi sugerează faptul că el nu avea de gând să citească o prelegere. Petru era un om nebun după Isus şi plin de Duhul Sfânt.

Slujitorii lui Dumnezeu sunt în siguranţă în identitatea lor în Cristos şi ei stau încrezători în neprihănirea lui Isus. De aceea, ei nu au nimic de ascuns; ei pot sta în faţa oricui cu o conştiinţă curată.

Posted byDavid Wilkerson

marţi, februarie 08, 2011

ACEŞTI OAMENI AU FOST CU ISUS

În Fapte 3 îi găsim pe Petru şi Ioan mergând la templu pentru a se închina. Chiar lângă poarta templului se afla un cerşetor care fusese olog de la naştere. Acest bărbat niciodată nu făcuse vreun pas în viaţa lui. Atunci când el i-a văzut pe Petru şi Ioan el le-a cerut milostenie. Petru i-a răspuns: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau” (Fapte 3:6). Apoi Petru s-a rugat pentru cerşetor spunând: „În Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă” (3:6). Îndată bărbatul a fost vindecat! Într-o bucurie totală el a început să alerge prin templu, sărind şi strigând: „Isus m-a vindecat!”

Toţi cei din templu s-au minunat la vederea acestui lucru, deoarece ei l-au recunoscut în acel om pe olog. Atunci când Petru şi Ioan au văzut mulţimile adunându-se ei au început să predice despre Cristos. Mii au fost salvaţi. Cu toate acestea, în timp ce Petru şi Ioan predicau, conducătorii sinagogii „au venit la ei foarte necăjiţi” (Fapte 4:1-2). Aceşti oameni suspuşi şi puternici i-au întrebat pe ucenici: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (4:7). Petru a primit îndrăzneală de la Duhul Sfânt. El le-a răspuns conducătorilor: „Numele lui este Isus Cristos din Nazaret, omul pe care l-aţi răstignit acum trei săptămâni în urmă. Dumnezeu l-a înviat din morţi. Iar acum El este puterea care l-a vindecat pe acest bărbat. Nimeni nu poate fi mântuit în nici un alt nume. Veţi fi pierduţi dacă nu veţi chema numele lui Cristos” (vezi 4:10-12).

Conducătorii au rămas uluiţi. Scriptura spune: „S-au mirat [i-au admirat]; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (4:13). Cuvântul au priceput provine de la un cuvânt rădăcină care înseamnă „cunoscut printr-un semn distinctiv.”

Care a fost acest semn care i-a diferenţiat pe Petru şi Ioan? Era prezenţa lui Isus. Ei aveau asemănarea cu Cristos şi Duhul Lui.

Cei care petrec timp cu Isus nu se pot sătura de El. Inimile lor caută, în continuu, să-L cunoască pe Stăpânul lor mai bine, să se apropie de El, să crească în cunoaşterea căilor Lui. Pavel afirmă: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Cristos” (Efeseni 4:7; vezi de asemenea Romani 12:3). Despre care măsură vorbeşte Pavel? Aceasta înseamnă o cantitate limitată. Cu alte cuvinte, noi toţi am primit o anumită cantitată a cunoştinţei mântuitoare a lui Cristos.

Pentru unii credincioşi măsura iniţială este tot ce-şi doresc ei. Ei doresc să-L cunoască pe Isus doar atât ca să scape de judecată, să se simtă ieraţi, să păstreze o bună reputaţie, să îndure o oră de biserică în fiecare duminică. Astfel de oameni sunt într-o „stare de păstrare.” Ei vin la Isus doar cu cerinţe deşarte.

Pavel a dorit următoarele pentru fiecare credincios: „Şi El a dat pe unii apostoli... prooroci.... evanghelişti...păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor.... până vom ajunge toţi la unirea.... cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:11-15).

Pavel spunea: „Dumnezeu a dat aceste daruri spirituale pentru ca voi să fiţi umpluţi cu Duhul lui Cristos. Acest lucru este crucial, deoarece vor veni înşelători ca să vă fure credinţa. Dacă sunteţi înrădăcinaţi în Cristos şi creşteţi în El, nici o doctrină înşelătoare nu vă va dezechilibra. Iar singura cale de a ajunge la o astfel de maturitate este de a-L dori tot mai mult pe Isus.”

Posted byDavid Wilkerson

luni, februarie 07, 2011

COMPANIA LUI IOSIF

Iosif a avut un vis precum că viaţa lui avea să fie folosită cu putere de Dumnezeu. Dar acea viziune părea un vis neîmplinit după ce fraţii lui geloşi l-au vândut în robie. Anii următori ai vieţii lui Iosif au fost marcaţi de încercări şi nedreptate. Apoi, atunci când Iosif părea că se ridică pe picioare, el este acuzat de încercare de viol şi este trimis la închisoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif. În cele din urmă, după ani de zile de învălmăşeală, Iosif a sfârşit slujind în casa lui Faraon. Până la urmă, Faraon l-a numit pe Iosif cârmuitor asupra întregului Egipt.

Preaiubiţilor, în acest fel lucrează Dumnezeu; El pregătea un om pentru a salva o rămăşiţă. Într-adevăr, în fiecare generaţie, Domnul ridică o Companie Iosif. El îi trece pe aceşti slujitori devotaţi prin ani de necazuri şi încercări, pentru a dovedi şi întări credinţa lor.

Ce înseamnă acest lucru? Scriptura spune că aceasta este ceea ce a îndurat Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strând picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105: 17-19).

Astăzi, de asemenea, Domnul are o Companie Iosif. Aceştia sunt bărbaţi şi femei evlavioşi de care El S-a atins şi i-a chemat. Ei nu caută faimă sau bogăţie. Tot ceea ce-şi doresc ei este să trăiască şi să moară împlinind chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o lor. Iar Domnul a promis că vieţile lor vor avea valoare pentru împărăţia Lui.

Iosif le-a spus fraţilor săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului” (Geneza 45: 7-8).

Iosif putea să privească în urmă la anii săi de suferinţă şi încercare şi să mărturisească: „Dumnezeu m-a trimis în această călătorie. El a avut un scop în faptul că m-a trecut prin toate aceste încercări. Acum văd că tot ce am îndurat m-a condus până în acest moment. Fraţilor, Domnul m-a pregătit pentru a vă sluji vouă. El a orchestrat toate aceste lucruri pentru a vă aduce sub harul Său protector aşa cum a făcut cu mine.”

Ce revelaţie incredibilă pentru Iosif. Cu toate acestea, care este lecţia aici pentru poporul lui Dumnezeu astăzi? Este următoarea: Domnul nostru ne-a păzit în trecut şi ne va păzi în zilele care ne stau în faţă. Iar cel mai important lucru din toate este că El are un scop veşnic în spatele tuturor lucrurilor. El te-a păzit deoarece are un scop pentru tine. El ţi-a pregătit o lucrare divină în faţă. Numai un credincios încercat, testat şi dovedit o poate realiza.

Astăzi nu sunt vremurile unei credinţe timide. Este timpul când fiecare creştin care a trecut prin mari încercări trebuie să păşească înainte. Capitanul nostru ne cheamă să ne ridicăm în mijlocul unei societăţi îngrozite şi să ne angajăm în „credinţa cu putere.” Noi trebuie să facem Declaraţia lui Iosif: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră....ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire” (Geneza 45:7).

Posted byDavid Wilkerson

vineri, februarie 04, 2011

PĂZIŢI PENTRU UN SCOP

David s-a rugat: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred” (Psalmul 16:1). Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte David în acest verset pentru păzeşte este plin de semnificaţie. El spune, în esenţă: „Pune un zid în jurul meu, un zid de spini protectori. Protejează-mă şi păzeşte-mă. Veghează asupra fiecărei mişcări de-a mea, la sosirea şi plecarea mea.”

David credea pe deplin că Dumnezeu îl păzeşte pe сel neprihănit. Iar Scriptura spune că David era ajutat şi păzit în toate căile sale. Acest om binecuvântat afirma: „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea, nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul” (Psalmul 121: 4-7).

Acelaşi cuvânt în ebraică pentru păzeşte apare şi în acest pasaj. Din nou David vorbeşte despre zidul divin al lui Dumnezeu, zidul supranatural de protecţie. El, de asemenea, ne asigură: „Dumnezeu îşi are privirea îndreptată asupra ta oriunde ai merge.”

Într-adevăr, Domnul este cu noi în toate locurile: la serviciu, la biserică, la cumpărături. El este cu noi în maşinile noastre, în autobuze, în metrouri. Şi tot timpul David spune că Dumnezeu ne păzeşte de orice rău. Pe scurt, Dumnezeul nostru supraveghează orice loc. El a promis să înlăture orice armă posibilă făurită împotriva copiilor Săi.

Pas cu pas, Dumnezeul nostru S-a dovedit a fi păzitorul poporului Său. Totuşi, pentru ce scop? De ce Domnul doreşte atât de mult să ne păzească? Găsim un indiciu în cuvintele lui Moise: „Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezel nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi” (Deuteronom 6:24). Moise spune că Dumnezeu le-a dat poruncile dintr-un singur motiv: pentru a-i păzi şi a-i ţine în viaţă. Dar pentru ce? Din acelaşi motiv că Dumnezeu doreşte să ne salveze şi să ne protejeze.

Gândiţi-vă la toate căile prin care Dumnezeu a păzit pe poporul Său ales, Israel. El i-a protejat de cele zece urgii din Egipt. El i-a eliberat de armata lui Faraon la Marea Roşie. El i-a vindecat de muşcăturile mortale ale şerpilor din pustiu. Iar poporul a mărturisit despre puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu copiilor şi nepoţilor lor: „Domnul ne-a eliberat de toţi duşmanii noştri. El ne-a dat hrană şi apă şi a păstrat hainele noastre de la uzare. El a păzit pe Israel prin toate.”

Dar aceasta a fost tot în ceea ce priveşte mărturia lui Israel? Au fost aceşti oameni păziţi şi protejaţi doar ca să sfârşească murind în pustiu? Moise a spus: ”ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că o va da” (Deuteronom 6:23). Moise îi spunea lui Israel: „Priviţi la toate căile miraculoase prin care Dumnezeu v-a scos din robie. Pentru ce credeţi că a făcut El acest lucru? De ce credeţi că El v-a ales şi v-a făcut deosebiţi de la temelia acestei lumi? De ce v-a eliberat el din robie? De ce v-a binecuvântat atunci când meritaţi să fiţi abandonaţi?”

Domnul te-a păzit pentru ca să te poate duce într-un anumit loc. El doreşte să realizeze ceva în viaţa ta dincolo de toate minunile. Domnul i-a păzit pe israeliţi şi a pus un zid în jurul lor cu un anumit scop: de a-i aduce într-un loc în care ei să fie utili. El i-a condus spre Ţara Promisă, un loc al destinului.

Posted byDavid Wilkerson

miercuri, februarie 02, 2011

A MURI ESTE UN CÂSTIG?

Pavel a spus: “Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Acest fel de discutie este absolut strãin, impropriu, pentru vocabularul nostru modern spiritual. Lãudãm asa de mult viata, încât dorinta noastrã de pleca spre a fi cu Domnul este foarte micã.

Pavel a mai spus: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; (Filipeni 1:23). Totusi, de dragul lucrãrii de zidire, de întãrire a celor ce veneau la Hristos, el a concluzionat cã totusi e mai bine sã "rãmânã în carcasã, în trup". Sau, cum a zis el "sã trãiesc în trup”.

Era Pavel morbid, macabru? Avea el vreo fixatie nesãnãtoasã în ce priveste moartea? A arãtat Pavel lipsã de respect pentru viata cu care l-a binecuvântat Dumnezeu? Absolut, nu! Ci Pavel a trãit viata din belsug. Pentru el, viata era un dar, iar el l-a folosit bine, luptând lupta cea bunã. El a înfrânt frica de “boldul mortii" iar acum putea sã spunã: "Este mai bine a muri si a fi cu Domnul decât a rãmâne în trup".

Acei ce mor în Domnul sunt câstigãtorii, cei ce inving; pe când noi, cei care rãmânem, suntem cei în pierdere. Nu moartea este ultimul remediu: învierea din morti este! Moartea este trecerea, si uneori acea trecere poate fi dureroasã. Indiferent câtã durere si suferintã experimenteazã aceste trupuri, nici nu poate fi comparat cu gloria de nespus care asteaptã pe aceia care îndurã trecerea.

Orice mesaj despre moarte ne deranjeazã. Încercãm sã ignorãm chiar si numai gândul la aceasta. Ba încã, îi suspectãm pe cei ce discutã despre asa ceva de a fi morbizi. Din când în când mai vorbim despre cum o fi raiul, dar cel mai adesea subiectul referitor la moarte este tabu.

Cât de diferiti erau cei dintâi crestini! Pavel a vorbit destul de mult despre moarte. De fapt, despre reînvierea noastrã, învierea noastrã din morti, gãsim referire în Noul Testament ca fiind “binecuvântata noastrã nãdejde". Dar în zilele noastre, moartea este considerata un intrus care ne rupe de viata bunã cu care ne-am obisnuit. Asa ne-am umplut vietile cu lucruri materiale cã suntem bãgati pânã la gat în viatã. Lumea ne-a prins în cursa materialismului. Nici mãcar nu suferim gândul cã într-o bunã zi am putea lãsa casele noastre frumoase, lucrurile noastre scumpe, cei pe care-i îi iubim asa de tare. Parcã ne-am gândi: “Sã mor tocmai acum ar fi o pierdere asa mare, ar fi asa pãcat! Îl iubesc pe Domnul, dar.. am si eu nevoie de timp sã mã bucur de casa mea”. Sau “Eu sunt mãritatã!” Sau “Vreau sã mã mai bucur si eu de viata de burlac”. Îmi mai trebuie ceva timp!

Ati observat cã se discutã foarte putin, în zilele noastre, despre rai, sau despre a lãsa aceasta lume în urmã? În schimb, suntem bombardati cu mesaje despre cum sã folosim credinta spre a obtine cât mai multe lucruri. Ce concept ciuntit despre scopul etern al lui Dumnezeu! Nu-i de mirare cã asa de multi crestini sunt înspãimântati de gândul la moarte. Adevãrul este cã suntem departe de a întelege chemarea lui Hristos de a lãsa lumea si complicatiile ei. El ne cheamã sã venim, gata sã ne dãm viata, sã murim fãrã a ne construi adevãrate monumente funerare si fãrã a ne îngrijora cum ar trebui sã-si aducã lumea aminte de noi.

Isus nu a lãsat nici o autobiografie, nici un sediu general, nici o universitate sau colegiu biblic. N-a lãsat nimic care sã perpetueze memoria Sa. Doar pâinea si vinul.

Posted byDavid Wilkerson

marţi, februarie 01, 2011

LECŢIA FIULUI RISIPITOR

Biblia spune: “Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult” (Luca 15:20).

Cred că fiul risipitor a venit acasã din cauza vremurilor trecute, când era în casa tatãlui sãu. Acest tânãr cunostea caracterul tatãlui sãu – si se pare că el fusese foarte iubit de acesta. Trebuie că stia că dacã s-ar fi s-ar întoarce, el nu va fi ocãrât sau condamnat pentru pãcatele sale.

Observati cum tatãl fiului risipitor l-a primit în acea stare jalnicã în care se gasea. Tânãrul intetiona sã-si cearã iertare din inimã tãtalui sãu. Totusi, când a dat cu ochii de tatãl sãu, nici n-a apucat sã se mãrturiseascã la el, cãci tatãl sãu i-a iesit înainte, alergând sã-l îmbrãtizeze.

Tânãrul abia dacã a apucat sã scoatã câteva vorbe din ceea ce voia sã spunã: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.'”(v. 21). Dar tatãl sãu n-a mai asteptat sã termine. Pentru el, pãcatul tânãrului fusese deja rezolvat. In loc de rãspuns, tatãl avea sã dea niste ordine robilor sãi: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregãtiti un ospãt, pentru cã trebuie sã sãrbãtorim. Cu totii sã ne inveselim, cãci fiul meu este acasã!" El cunostea inima fiului sãu. El stia cã fiului îi pãrea rãu cu adevãrat, se cãia din inimã de cele ce fãcuse.

Nu pãcatul era problema acestui tatã. Singura problemã pe care o avea în minte era dragostea. El voia ca bãiatul sãu sã stie cã fusese acceptat, chiar mai inainte sã apuce sã rosteascã mãrturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sã ni-l facã clar nouã: “Dragostea Sa depãseste, este mai mare decât toate pãcatele noastre. "Nu vezi tu cã bunatatea lui Dumnezeu te îndeamnã la pocãinţã?" (Romani 2:4).

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/92925/viata-predata