Marea înfrângere (2)
Autor: Ph. Yancey
Album: Isus pe care nu L-am cunoscut
Categorie: Meditatii

   "Ferice de cei săraci în duh," a spus Isus. Un comentariu traduce această propoziţie astfel: "Ferice de cei deznădăjduiţi." Neavând unde să apeleze în altă parte, cei deznădăjduiţi pot foarte bine să se-ndrepte spre Isus, singurul care le poate dărui izbăvirea după care tânjesc. Isus a avut convingerea că acela care este sărac în duh, sau plânge, sau e persecutat, sau e flămând şi însetat după neprihănire, are un "avantaj" aparte faţă de noi, ceilalţi. poate, cine ştie, cel cuprins de deznădejde va striga către Dumnezeu, cerând ajutor. Iar dacă o face, chiar că e ferice de el.

   Exegeţii catolici au introdus expresia "opţiunea preferenţială a lui Dumnezeu pentru cei săraci", expresie care descrie un fenomen pe care ei l-au detectat atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament: aplecarea lui Dumnezeu spre cei săraci şi dezavantajaţi. Oare de ce îi alege Dumnezeu tocmai pe săraci, acordându-le mai multă atenţie decât oricărei alte categorii?, mă întrebam eu. Ce anume îi face pe săraci să merite grija şi atenţia lui Dumnezeu? Am primit ajutor în acest sens din partea unei scriitoare, Monika Hellwig, care enumeră următoarele "avantaje" ale săracilor:

   1. Săracii ştiu că au nevoie disperată de răscumpărare.

   2. Săracii cunosc nu doar dependenţa de Dumnezeu şi de oamenii influenţi, ci şi interdependenţa dintre ei şi semenii lor.

   3. Săracii  îşi pun încrederea în oameni, nu în lucruri.

   4. Săracii nu au un sentiment exagerat al propriei importanţe şi nici o nevoie exagerată de intimitate.

   5. Săracii se aşteaptă la puţin când e vorba de competiţie şi la mult când e vorba de cooperare.

   6. Săracii sunt capabili să aştepte, deoarece ei au dobândit o tenacitate a răbdării, născută din conştiinţa dependenţei.

   8. Temerile celor săraci sunt mult mai realiste şi mult mai puţin exagerate, pentru că ei ştiu deja că omul poate să supravieţuiască suferinţelor şi nevoilor mari.

   9. Atunci când li se vesteşte Evanghelia, săracii o ascultă ca pe o veste bună, şi nu ca pe o ameninţare sau dojană.

  10. Săracii sunt capabili să răspundă chemării Evangheliei, abandonându-se într-un mod aparte şi dăruindu-se cu o totală lipsă de rezerve pentru că au puţin de pierdut şi sunt gata pentru orice.

   Pe scurt, printr-o alegere care nu le aparţine - e posibil ca ei să-şi dorească intens exact contrariul - săracii se trezesc într-o postură propice experimentării harului lui Dumnezeu. În starea lor de mizerie, dependenţă şi nemulţumire de viaţă, e posibil ca ei să primească cu bucurie darul fără plată al dragostei lui Dumnezeu.

   Ca o aplicaţie practică, am recitit lista Monicăi Hellwing, înlocuind cuvântul "săracii" cu "bogaţii" şi dând fiecărei propoziţii exact sensul opus: "Bogaţii nu ştiu că au nevoie disperată de răscumpărare... Bogaţii îşi pun încrederea în lucruri, nu în oameni..." (Şi Isus a făcut ceva similar în versiunea Fericirilor redată de Luca, dar acel pasaj beneficiază de mai puţină atenţie: "Dar, vai de voi, bogaţilor, căci voi v-aţi primit aici mângâierea...")

   Apoi am încercat ceva mult mai provocator: am pus în loc pronumele "eu". Examinând cele zece afirmaţii, m-am întrebat dacă atitudinile mele semănau mai bine cu cele ale săracilor sau cu cele ale bogaţilor. Îmi admit cu uşurinţă nevoile? Sunt gata să depind de Dumnezeu şi de alţi oameni? În ce-mi pun încrederea?  Sunt mai dispus să concurez sau să cooperez? Fac uşor distincţia dintre necesitate şi lux? Sunt răbdător? Cum privesc Fericirile: ca pe o veste bună, sau ca pe o dojană?

   Făcând acest exerciţiu, am început să înţeleg de ce atâţia sfinţi se supun de bună voie rigorilor sărăciei. Dependenţa de Dumnezeu şi de oameni, smerenia, simplitatea, cooperarea, precum şi o anume abandonare sunt calităţi foarte apreciate în viaţa spirituală, dar, în acelaşi timp, vagi şi îndepărtate pentru cei care trăiesc în confort. S-ar putea să mai fie şi alte drumuri prin care se poate ajunge la Dumnezeu, dar, vai, acestea sunt greu de străbătut - tot atât de greu pe cât îi este unei cămile să treacă prin urechile acului. În Împărăţia lui Dumnezeu, care reprezintă o mare răsturnare în raport cu normele acestei lumi, sunt foarte rari sfinţii cu o stare materială bună.

   Nu cred că săracii sunt mai virtuoşi decât restul oamenilor (deşi am descoperit la ei mai multă milă şi, adesea, mai multă generozitate), dar probabilitatea ca ei să se pretindă virtuoşi e mai mică decât în cazul celor bogaţi. Lor le lipseşte aroganţa celor din clasa de mijloc care pot să-şi ascundă cu dibăcie problemele sub masca unei pretinse neprihăniri. Dependenţa lor de alţii e mult mai firească, deoarece ei nu au alternativă. Supravieţuirea lor depinde de alţii.

   Acum nu mai văd în Fericiri nişte lozinci care ni se servesc mereu ca nişte lecţii, ci o pătrundere profundă a tainelor existenţei omeneşti. Împărăţia lui Dumnezeu întoarce lucrurile pe dos. Săracii, flămânzii, cei ce plâng şi cei persecutaţi sunt cu adevărat binecuvântaţi. Şi aceasta nu din cauza stării lor nenorocite, desigur - Isus şi-a petrecut o mare parte din viaţă încercând să aline aceste suferinţe. Ei sunt însă binecuvântaţi datorită avantajului pe care îl au, vrând-nevrând, faţă de aceia care trăiesc mai bine şi nu mai au nevoie de nimeni şi de nimic. Cei care deţin bogăţie, succes şi frumuseţe pot foarte uşor să răzbată prin viaţă, bazându-se pe însuşirile lor fireşti. Aceia cărora le lipsesc însă aceste avantaje naturale şi, deci, nu sunt nişte candidaţi la succes în împărăţia acestei lumi, au toate şansele să se îndrepte spre Dumnezeu la vreme de nevoie.

   Fiinţa umană nu îşi recunoaşte cu uşurinţă starea disperată. Când însă o face, e cu un pas mai aproape de Împărăţia Cerurilor.

   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/92367/marea-infrangere-2