Dragostea frăţească
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Unde fraţii în frăţie
Nu s-adună, ci trăiesc
O cerească bogăţie
Ei în suflete primesc.

Este Dragostea frăţească –
În Ea numai eşti creştin
Şi Cuvântul să vestească
Poate-n inimă deplin.

Dragostea de fraţi nu sună
Ca chimval gălăgios –
Un Păstor e-aici, e unul:
Duhul Sfânt a lui Cristos.

O Iubire nu se-nvaţă
În cântări şi cuvântări,
Ci Părintele în viaţă-o
Toarnă-n sincerele stări.

Pe şosele se trec gloate
Tot cu cântece de gât
Ei nu au sinceritate
Iar Iubire nici atât.

Frate, soră în Iubire
Suntem binecuvântaţi
Fericiţi în mulţumire
Şi în Dragostea de fraţi!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/92210/dragostea-frateasca