Binecuvântări divine...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Slujire
Binecuvântări divine...

Binecuvântări divine, sfinte
Lasă Doamne, cu-ndurare
În dragostea Ta cea mare,
Peste copii-Ţi, ce-n minte
Te poartă dându-Ţi onoare,
Prin viaţa lor de ascultare!

Doamne gloria-Ţi cerească
La Calvar sus demonstrată
Prin dragostea cea curată,
Copii-Ţi vor s-o vestească
Lumii-ntregi, fără de pată,
Cum ne-a fost Ea arătată!

Binecuvântări sfinte, divine
Să reverşi cu-mbelşugare
Peste acei ce prin strigare
’N rugă spun a lor suspine,
Şi-având dorinţa arzătoare
Să-Ţi dea slavă şi-adorare!

Vestind scumpa Ta Jertfire,
Ajută-i ca-n tot pământul
Ei să spună cum Cuvântul,
S-a transformat în iubire
Prin Hristos fiind împlinită
Taina, din veacuri vestită!

Flavius Laurian Duverna
28 aprilie 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/91946/binecuvantari-divine