Biruința în misiune
Autor: Simion Ioanas
Album: Misiune
Categorie: Diverse

Biruința în misiune

Sigur ca fiecare din noi, cei care suntem credinciosi lui Dumnezeu, care am fost nascuti din Dumnezeu, trebuie sa avem dorinta de-a cuceri lumea aceasta prin Evanghelie. In acelasi timp vrem ca lucrarea noastra sa fie incununata de biruinta si eficienta, vrem cat mai multi semeni de-ai nostri sa creada Evanghelia, sa se pocaiasca si sa traiasca o viata de sfintenie pe acest pamant. In rugaciunea Tatal nostru (Luca 11), care este un model pentru fiecare credincios, este exprimata dorinta ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina pe acest pamant. Ca aceasta Imparatie sa vina, noi trebuie sa fim constienti ca fiecare din noi suntem parte din aceasta Imparatie si ca lucrarea din dreptul fiecaruia din noi are un rol important in instaurarea acestei Imparatii pe acest pamant. In acest sens noi trebuie sa ducem aceasta Imparatie la orice faptura, pana la marginile pamantului, incepand din casa noastra, orasul nostru, tara in care locuim si pana la marginile pamantului (Marcu 16:15, Fapte 1:8).

Fiecare madular (membru) din Biserica este dator sa raspunda la chemarea lui Dumnezeu in sensul acesta si nu doar pastorul bisericii, diaconul sau alti slujitori. Trebuie sa fim constienti ca fiecare avem un talant, un dar primit de la Duhul Sfant si in functie de cum vom administra acest dar vom fi raspunzatori inaintea lui Dumnezeu.(Matei 25:14-30).Haideti sa privim impreuna la cateva principii de biruinta, pentru o lucrare de misiune eficienta:

 

1. Sa iei in serios relatia cu Domnul (Deuteronom 6:5)

A fi serios in lucrarea cu Dumnezeu inseamna ati da seama de sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu (Isaia 6:3) si a realiza responsabilitatea ce o avem inaintea Lui. Totodata este important sa vedem pretul dat pentru salvarea noastra (Ioan 3:16) si a ne da seama de unde ne-a scos Dumnezeu (Coloseni 2:13). Daca noi nu suntem constienti de aceste adevaruri si nu realizam importanta lor pentru fiecare personal, cu siguranta ca vom fi acei crestini comozi, care nu ne pasa de mantuirea altora. Deasemenea a lua in serios relatia cu Dumnezeu, necesita ascultarea de Cuvantul Lui si a te lasa echipat de Dumnezeu pentru lucrarea de misiune.

Daca astazi in Bisericile crestine scade numarul de oameni convertiti si Biserica pierde tot mai mult teren, este datorita faptului ca relatia noastra cu Domnul s-a racit. Nu mai realizam maretia lui Dumnezeu si faptul ca stam inaintea unui Dumnezeu Sfant, Drept si Atotputernic.

Avem nevoie dragii mei, sa ne cercetam inaintea lui Dumnezeu, sa privim la El si sa realizam ca viata crestina necesita seriozitate, frica si cutremur inaintea unui Dumnezeu Atotputernic (Filipeni 2:12). Astfel cu siguranta ca vom fi biruitori in lucrarea de misiune, bazandu-ne pe Dumnezeul nostru, luptand dupa regulile Scripturii si fiind echipati cu echipamentul lui Dumnezeu.

 

2. Sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti (Marcu 12:31)

A iubi pe aproapele meu inseamna sa nu fiu egoist, sa realizez ca Isus a murit si pentru cei din jurul meu (1 Timotei 2:4). A iubi pe aproapele inseamna sa realizez pericolul in care se afla el si faptul ca Dumnezeu ma cheama sa ma jertfesc pentru ca si cei din jur sa fie mantuiti (Ioan 15:13). In sensul acesta putem vedea in viata noastra cat de mult ne jertfim pentru cei din jur, cat de mult urmarim nevoile celor din jur si cat ne straduim sa-i aducem la Cristos Domnul.

In fiecare zi este o oportunitate sa ne aratam iubirea fata de oamenii care-i scoate Dumnezeu inaintea noastra si suntem responsabili pentru mantuirea lor (Ezechiel 3:18). De multe ori ocolim pe cei cazuti in pacat, uitand ca Dumnezeu ne-a salvat si pe noi din mocirla pacatului. Am vazut de multe ori crestini care batjocoreau pe anumiti oameni cazuti in pacat si nu am inteles de ce, acea atitudine. Cu siguranta ca iubirea aproapelui necesita sa-l iei pe aproapele tau cazut intre talhari,sa-i legi ranile, sa-l pui pe "magarul" tau si sa-l aduci in starea in care il vrea Dumnezeu (Luca 10:30-37). Oare pe cati oameni ii scoate Domnul inaintea noastra si noi trecem pe alaturi?

 

3. Sa asculti soapta Duhului Sfant (Ioan 14:16)

A asculta soapta Duhului Sfant, inseamna sa realizezi unde te vrea Duhul Sfant si ce vrea El sa faci.Multi crestini nu mai realizeaza astazi importanta legaturii cu Duhul Sfant, ce vital este sa te lasi condus de El si autoritatea care ti-o da Duhul in lucrare (Ioan 16:13).

Atunci cand ne lasam calauziti de Duhul Sfant vom face o lucrare eficienta si asta datorita faptului ca suntem in locul unde ne vrea Dumnezeu. Totodata vom fi gata ca si Pavel sa schimbam "macazul", atunci cand Domnul ne vrea in alta parte (Fapte 16:6).

De multe ori am dori ca noi sa facem lucrarea si sa ne asumam si izbanda, uitand ca fara Duhul Sfant suntem ineficienti. De asemenea atunci cand nu ne lasam calauziti de Duhul, in loc sa cladim, daramam. De aceea este foarte important sa ascultam soapta Duhului Sfant si astfel cu siguranta ca vom avea biruinta in lucrarea de misiune.

 

4. Sa fii gata sa intri in lupta de salvare de suflete (Efeseni 6:12)

A fi gata sa intri in lupta de salvare de suflete, inseamna sa realizezi ca astazi te vrea Domnul in lupta, sa nu mai amai, fiind nepasator fata de atatia oameni care au nevoie de salvare. Trebuie ca in sensul acesta sa fim constienti ca pentru salvarea de suflete, nu avem de luptat cu oamenii, ci lupta se duce pe genunchi pentru eliberarea oamenilor de influenta duhurilor rele.

Deasemenea trebuie sa fim constienti ca in aceasta lupta Dumnezeu ne da o armatura si sa ne imbracam cu ea in fiecare zi, astfel vom avea biruinta in lucrarea de castigare de suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu.

 

5. Sa fii gata sa fii prigonit (Matei 10:22)

Foarte multi crestini in zilele noastre renunta la lucrarea de misiune pe motiv ca sunt prigoniti. Este gresita aceasta atitudine, pe motiv ca Insusi Domnul ne-a avertizat de aceste consecinte si chiar El ne-a dat un exemplu de traire si biruinta prin prigoana. In orice moment cand ne deschidem gura sa spunem Adevarul, cel rau isi va trimite agentii sa ni se impotriveasca. Daca nu suntem gata sa suportam consecintele, niciodata nu vom implini voia lui Dumnezeu si nu vom fi eficienti in lucrarea de misiune.

Astazi, cand marturisim pe Domnul, Evanghelia, riscam sa ne pierdem locul de munca, sa fim injurati, batuti,batjocoriti sau chiar ucisi pentru marturia noastra. Acest lucru nu trebuie sa ne inhibe si sa ne faca sa dam inapoi, ci dimpotriva trebuie sa ne motiveze si mai mult, la a lucra pentru Domnul, aceasta cu atat mai mult cu cat vedem ca venirea Lui este aproape.

 

6. Sa fii gata sa fii transformat de Duhul (2 Corinteni 3:18)

Sa fi transformat de Duhul este unul dintre cele mai importante principii pentru biruinta in misiune. Viata noastra, trairea noastra, vorbeste mai mult decat cuvintele, de multe ori. Daca adeseori pierdem teren pe taramul Evangheliei, este datorita faptului ca viata nu este conforma cu ceea ce vorbim din Evanghelie.Trebuie sa fim gata in orice circumstanta a vietii noastre, ca Duhul Sfant sa cizeleze in noi Chipul Domnului Isus. Roadele Duhului din viata noastra, vor fi ca niste fructe imbietoare intr-un pom bun, toti vor dori sa le guste si sa se infrupte din ele.

De aceea este important ca fiecare din noi sa fim epistole citite de toti oamenii (2 Corinteni 3:2).

Sigur ca fiecare din noi dorim sa lucram pentru extinderea Imparatiei lui Dumnezeu, dar oare cati suntem gata sa platim pretul si cati spunem: "gata, de astazi incep"? Sunt cateva lucruri care Duhul Sfant mi le-a pus pe inima sa vi le impartasesc si as dori ca aceste principii sa fie reale in viata fiecaruia din noi. Poate te intrebi dragul meu, de unde sa incepi? Iti recomand sa incepi de la relatia personala cu Dumnezeu si cu siguranta ca, dupa intalnirea cu Dumnezeu, la fel ca si Isaia vei putea sa raspunzi "Iata-ma, trimite-ma" (Isaia 6:8). Dumnezeu are nevoie de fiecare din noi ca sa-si extinda Imparatia pe acest pamant si fiecare din noi suntem raspunzatori in dreptul nostru de aceasta lucrare de misiune. Doresc ca Duhul lui Dumnezeu sa ne constientizeze in aceste vremuri, de scopul fiecaruia din noi pe acest pamant, sa ne trezeasca la o viata de biruinta, sa fim gata sa ne angajam in lupta de salvare de suflete. Astfel ne vom bucura impreuna de biruinta Bisericii si vom putea sa ne bucuram impreuna cu cerul intreg de intoarcerea a cat mai multi oameni la Dumnezeu.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/91770/biruinta-in-misiune