În Casa Domnului....
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare

În Casa Domnului găsesc
Odihnă sufletului meu
Când obosit de-a vieţii goană
Te caut pe Tine, Dumnezeu!

În Casa Domnului e pacea
Ce nu o aflu nicăieri,
E Râul Sfânt cu apă vie
De unde beau să prind puteri!

În Casa Domnului-i Iubire
Fără hotar sau interes
Ce leagă-n lanţuri fără lanţ
Pe-acei ce Domnul i-a ales!

În Casa Domnului, Cuvântul
Devine viu şi lucrător
Şi mă învaţă, prin necazuri
Să trec mereu biruitor!

Mă bucur Doamne, Îţi dau slavă,
M-aplec în rugă şi mă-nchin,
Cu fraţii alături Îţi slujesc
În Casa Domnului când vin! Amin!

Vulcan-19-04-2012
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/91439/in-casa-domnului