E-atât de bine lângă Tine
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Slujire
E-ATÂT DE BINE LÂNGĂ TINE

E-atît de bine lângă Tine
Isuse – Domn glorificat
Ne dai, mereu, priviri senine
Prin harul Tău putem menține
Un trai de Tatăl acceptat,
Un trai așa cum se cuvine.

Cu Tine trecem prin furtuni
Știind c-avea-vom biruință
Iar când suntem sub presiuni
Înfătuiești în noi minuni
Să-nvingem orice neputință,
Să facem sfinte misiuni.

Pe răni produse-n bătălie
Pui cu iubire-al Tău balsam
Că ne-am desprins, total, de glie
Se datorează numai Ție
Ne-ai încadrat în sfântu-Ți neam,
Ne dai să bem din Apă Vie.

O, cât de mult Te adorăm
Că singuri nu ne lași pe cale
Spre înălțimi cerești urcăm
Dureri când vin le suportăm
Cu-n duh din viața ființei Tale
Pe care-n inimă-l purtăm.

E-așa plăcut, e-așa de bine
Că-n drum spre Rai ne însoțești
Ești Ghidul care ne susține
Spre a putea puteri obține
Din sferele dumnezeiești,
Din plaiuri veșnice, senine.

George Cornici/15 Aprilie, 2012
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/91030/e-atat-de-bine-langa-tine