Cât de mult m-a iubit Dumnezeu
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Sublimul Dragostei
Categorie: Diverse
M-agăţ de speranţe, de umbre ce pier,
Mă-nalţ ca un strigăt spre zări de mister,
În harfe stelare îmi freamătă cântul,
Ţărâna m-atrage, mă cheamă pământul,

Cu ochii ţintiţi spre azurul de vis,
Mă legăn în vânt, consternat, indecis,
Să cobor, să mai stau, mă întreb iar şi iar,
Un ornic răsună într-un vuiet bizar,

Privesc constelaţii şi stele arzând,
Mi-e sufletul rece, îl simt sângerând,
Ce taine se-ascund în finit nu-nţeleg,
De ce-s doar fărâmă, de ce nu-s întreg,

Cu cât mă cufund mai mult în zenit,
Îmi văd mărginirea în timpul grăbit,
Tăcere, abis, ţipăt scurt şi suspin,
Căzut din înalt într-o lume de chin,

Îmi văd mâna-ntinsă spre fructul oprit,
Sărutul trădării, un Om răstignit,
O pungă căzută cu câţiva arginţi,
Pe faţă îmi curg lacrimi mari şi fierbinţi,

Năframa îmi cade în foşnet uşor,
Acum înţeleg zborul meu şi-al meu dor,
Un ciob, o fărâmă, o scânteie-am ajuns,
Un vas de ocară, de regrete-s pătruns,

Cascade de stele mă inundă tacit,
În tangenţă ating punctul plus infinit,
Curcubeie se-ncing într-o horă iar eu,
Înţeleg cât de mult m-a iubit Dumnezeu.

26/03/12, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/90141/cat-de-mult-m-a-iubit-dumnezeu