A fost o zi de încercare
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Zidire spirituala
A fost o zi de încercare, când am căzut zdrobit de val,
Talazul mă lovea puternic şi mă ducea înspre aval,
Mă frământam în încercarea de-a mă desprinde de infern,
Prin faţa mea trecu în fugă trăirea mea, trecutul tern,

Şi copleşit de-amărăciune, eu am văzut atunci sfârşitul,
Cât de departe era cerul şi cât de sumbru infinitul,
M-am agăţat în disperare de tot ce-n cale-a apărut,
Găsit-am doar deşertăciune, eram distrus, eram pierdut,

Am alergat după himere şi strălucirile de-o clipă,
Mult prea târziu văzut-am Doamne, că viaţa mea e o risipă,
Robit de boală şi de trudă, de tot ce-am fost m-am lepădat,
Am alergat la poala crucii, să fiu şi eu un om salvat,

Şi Tu, Iubitul meu, Preasfinte, Te-ai îndurat atunci de mine,
În palma Ta m-ai pus Isuse, m-ai înălţat spre zări senine,
M-ai mângâiat, mi-ai şters obrazul şi faţa mea adânc brăzdată,
Mi-ai spus să nu m-abat pe cale, cărarea să-mi fie curată,

Înfiorat de-atâta milă, de dragoste nemărginită,
Fiinţa mea îngenunchează, a Ta iubire infinită
Şi Duhul Tău, sculptează încă şi modelează eul meu,
Îti mulţumesc pentru iertare, eşti Domnul meu şi Dumnezeu,

Încerc în fiecare clipă să-Ţi fiu pe plac, să fiu ca Tine,
Deşi e mare depărtarea, eu ştiu că eşti mereu cu mine,
În înălţimile albastre,când ceru-mbrăţişează zarea,
Te văd pe Tine Dumnezeu, Îţi văd mărirea şi splendoarea,

M-agăţ şi-acum când barca vieţii se clatină şi stau să cad,
Dar sunt atent la ce e-n juru-mi, alerg spre cer nu înspre iad,
Alegerea este e a noastră, doar cât eşti viu poţi să alegi,
Gândit-ai tu prieten dragă, când vei pleca, unde-o să mergi?

A fost o zi de încercare, când am căzut zdrobit de val,
Talazul mă lovea puternic şi mă ducea înspre aval,
Azi copleşit de bucurie,văd cu alţi ochi viaţa, sfârşitul,
Cât de aproape este cerul şi ce lumină-I infinitul.

14/03/12, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/89739/a-fost-o-zi-de-incercare